Un caz medical deosebit a pus în alertă zilele acestea corpul medical de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Oradea, dar şi pe colegii acestuia din alte centre medicale din ţară. Unei orădence de 20 de ani i-a fost extras, în timpul unei incizii
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Menţinerea lui Năstase şi Văcăroiu la Parlament, un semnal politic nociv
Preşedintele interimar al PD, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că menţinerea în funcţie a actualilor preşedinţi ai Camerei şi Senatului este semnal politic nociv pentru că boicotează actul de guvernare" şi că alegerile
- 13 Iunie 2005
- Citeste
Spectacol de licenţă
În Sala Studio a Teatrului de Stat Oradea, astăzi, 11 iunie, de la ora 12.00, va avea loc un spectacol de licenţă susţinut de absolvenţii specializării Actorie, clasa dr. Dorel Vişan. Cu această ocazie, se vor afla la Oradea celebrul actor prof. univ
- 11 Iunie 2005
- Citeste
Sub cupola circului scăpăm de bâlciul cotidian
În acest week-end, plouă... cu aplauze Aflat într-un turneu prin ţară, Circul Internaţional Praga a poposit şi la Oradea, în Şanţul Cetăţii, unde, joi seara, a dat primele reprezentaţii. Parada animalelor, dresuri de elefant, camil
- 11 Iunie 2005
- Citeste
Şapte "pietre de moară" în calea aderării
Comisia Europeană pune degetul pe rană: Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de avertizare privind şapte domenii ale procesului de aderare la UE, în care CE consideră că ţara noastră are anumite rămâneri în urmă
- 11 Iunie 2005
- Citeste
Salontanii vor să încheie sezonul cu o victorie
CF Liberty Salonta - "U" Cluj-Napoca La finele unui retur destul de bun, în care s-au descurcat destul de bine pe terenuri străine (pierzând doar un meci în opt deplasări) şi mai puţin bine în faţa propriilor suporteri, echipa de fotbal CF Liberty
- 11 Iunie 2005
- Citeste
Divizia A-B?rger * Singura necunoscută, titlul
După cele două săptămâni de pauză, datorate celor două meciuri ale Naţionalei, cu rezultatele ştiute, revine în actualitate mult hulitul campionat intern, astăzi fiind programată ultima etapă a sezonului 2004-2005. Singura într
- 11 Iunie 2005
- Citeste
Numirea noii conduceri tehnice şi administrative întârzie
Microbiştii bihoreni vor mai avea ceva de aşteptat până când vor afla numele preşedintelui şi antrenorului principal cu care FC Bihor va aborda viitorul campionat. Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) preconizată să se desfăşoare a
- 11 Iunie 2005
- Citeste
Ultimul act dintr-o piesă compromisă
FC Bihor Oradea - IS Câmpia Turzii "Roş-albaştrii" mai încheie astăzi o ediţie de campionat la capătul căreia şi-au dezamăgit crunt suporterii. Dacă anul trecut, amărăciunea era determinată de retrogradarea în eşal
- 11 Iunie 2005
- Citeste
"Dor de Eminescu"
Conducerea Grupului Şcolar Industrial "Transilvania" Oradea, în colaborare cu Redacţia revistei "Aripi siderale" a liceului, organizează marţi, 14 iunie, de la ora 13.00, manifestarea literar-artistică "Dor de Eminescu". În cadrul acestei acţiuni culturale,
- 11 Iunie 2005
- Citeste


