Mai sunt doar câteva zile până când absolvenţii claselor a VIII-a vor fi supuşi emoţiilor examenelor terminale, primul hop important din viaţa de elev. Anul acesta au fost înscrişi în clasele a VIII-a 7.452 de elevi, dintre care doar
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Linie telefonică specială pentru examenele terminale
Comisia Naţională de organizare a testelor naţionale şi a examenului de bacalaureat a decis alocarea liniei telefonice speciale 021/315.50.99 pentru cei interesaţi de modul în care se desfăşoară examenele naţionale din sesiunea iunie-iulie a.c.
- 15 Iunie 2005
- Citeste
Alocaţii mai mari pentru studenţii din mediul rural care revin acasă
Ministerul Educaţiei şi Cercetării va propune Executivului majorarea alocaţiei tinerilor din mediul rural care vor să-şi continue pregătirea într-o instituţie de învăţământ superior, cu condiţia ca, după termina
- 15 Iunie 2005
- Citeste
Importurile de produse agroalimentare au crescut cu 3,7 %
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), importurile de produse agroalimentare au crescut în primele patru luni ale anului cu 3,7 la sută faţă de perioada similară din 2004, de la 567,4 milioane euro la
- 15 Iunie 2005
- Citeste
Milioane de euro în proiecte ale agenţilor economici bihoreni
Investiţii cu finanţare europeană în domeniul mediului Pe baza unui document strategic elaborat de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor se vor putea accesa, ca surse de finanţare europeană a unor proiecte, Fondurile Structurale şi Fondul de Coez
- 15 Iunie 2005
- Citeste
Agenda politică
Nici o sesiune fără moţiune PSD va introduce moţiune de cenzură privind pachetul de legi pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, dacă Executivul nu va ţine cont de amendamentele de fond propuse de social-democraţ
- 14 Iunie 2005
- Citeste
Sindicaliştii feroviari îşi contestă liderul
Reprezentanţii Sindicatului Mişcare Comercial Libertatea Regionala Cluj-Napoca cer demisia lui Ioan Molea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Mişcare Comercial, din cauza anulării grevei, programată iniţial să înceapă în data de 8 i
- 14 Iunie 2005
- Citeste
Pensionarii, umiliţi pentru un milion de lei
Generozitatea reprezentanţilor Administraţiei Sociale Comunitare Oradea de a acorda tichete de hrană şi acelor pensionari care în decembrie 2004 aveau o pensie de până la 1,6 milioane s-a transformat, în doar câteva ore, într-o deznădej
- 14 Iunie 2005
- Citeste
Cazier judiciar într-o singură zi
Prefectul de Bihor, Ilie Bolojan, a declarat ieri că, în prezent, se fac demersuri pentru informatizarea Serviciului de cazier judiciar, astfel încât acest document să poată fi eliberat pe loc. "Împreună cu comandantul Inspectoratului Judeţean de
- 14 Iunie 2005
- Citeste
Între nepăsarea chiriaşilor şi promisiunile neonorate ale edililor
De foarte mulţi ani, curăţenia a devenit una din problemele acute cu care se confruntă municipiul Oradea. Oriunde mergi, fără să vrei, dai de mizerii. Pe stradă, în parcuri, în imobile, peste tot tabloul este acelaşi. Cei responsabili pentr
- 14 Iunie 2005
- Citeste


