Anul şcolar 2004-2005 ia sfârşit astăzi, după ultima oră de curs, iar majoritatea elevilor - mai exact peste 3,5 milioane de şcolari din clasele I-VII şi IX-XI - intră în vacanţa de vară, care va dura până în 11 septe
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
"Ţara visurilor noastre"
Semnal editorial: Un nou număr al revistei "Ţara visurilor noastre", editată de Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", a văzut, recent, lumina tiparului. Întâi de toate, Dorel Tifor, directorul liceului, aduce la cunoştinţă faptul că, la
- 17 Iunie 2005
- Citeste
Final de an pentru Şcoala de Arte "Francisc Hubic"
Şcoala de Arte "Francisc Hubic" a organizat, marţi seara, în Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, un spectacol pregătit de elevii instituţiei. Cu acest prilej, pe lângă grupul folcloric "Lioara", au evoluat solişti de muzică populară
- 17 Iunie 2005
- Citeste
Filarmonica îşi va închide porţile peste trei săptămâni
Filarmonica de Stat din Oradea va pune punct stagiunii 2004/2005, în 7 iulie, în aceeaşi notă optimistă. Pe lângă cele aproximativ 40 de concerte săptămânale, au fost susţinute concerte educative (cu peste 800 de elevi abonaţi),
- 17 Iunie 2005
- Citeste
116 ani de la stingerea luceafărului poeziei româneşti
Printr-un gest de o firească reverenţă pentru memoria lui Mihai Eminescu, cei care-i iubesc poezia s-au întâlnit, din nou, miercuri seara, la statuia poetului din Oradea, pentru a comemora 116 ani de la trecerea lui în nefiinţă. Evenimentul a fost
- 17 Iunie 2005
- Citeste
Flash rutier
Neatenţie la volan Pe drumul naţional 76, pe raza localităţii Sânmartin, judeţul Bihor, C.L., de 25 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310, înmatriculat în judeţul Bihor, din cauza neatenţiei &ic
- 17 Iunie 2005
- Citeste
Salt în gol pentru cei cu buzunarul plin
Week-end la 4.000 de metri Aeroclubul "Smaranda Brăiescu" din Oradea organizează, începând de azi şi până duminică inclusiv, de la răsăritul soarelui şi până la apus, salturi de agrement cu paraşuta. Pentru cei pasiona&
- 17 Iunie 2005
- Citeste
În direct de la Poliţie
Prins în flagrant Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au prins în flagrant pe K.E., de 49 de ani, din municipiul Oradea. Acesta, la 15.06.2005, în timp ce se deplasa cu tramvaiul pe relaţia Parcul 1 Decembrie - P
- 17 Iunie 2005
- Citeste
Oferte de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi
Azi, începând cu ora 9.00, va avea loc o nouă bursă a locurilor de muncă, de această dată evenimentul fiind organizat în special pentru persoanele cu dizabilităţi, apte de muncă. Acţiunea va fi găzduit de Şcoala de Arte ş
- 17 Iunie 2005
- Citeste
CCA l-a desemnat pe Tudor arbitrul anului
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Crăciunescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că Alexndru Tudor a fost desemnat arbitrul sezonului 2004/2005 de către forul pe care îl conduce. "În unanimitate, Tudor a fost pe
- 16 Iunie 2005
- Citeste


