Aflat la final de contract cu FC Bihor, mijlocaşul Fele Alexandru (26 ani) susţine că are oferte atât din ţară, cât şi din străinătate. Până acum, Fele a purtat discuţii cu FC Naţional şi cu grupările de primă
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Poliţia comunitară prinde contur
Primarul municipiului Oradea, Petru Filip, a anunţat că, în maximum două saptămâni, se vor constitui comisiile paritare, formate din reprezentanţi ai Inspectoratului General de Poliţie, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai administra
- 01 Iulie 2005
- Citeste
Clădirea Secţiei de Neurologie a fost retrocedată sindicatelor din învăţâmânt
Clădirea care adăposteşte în prezent două secţii de neurologie şi una de terapie intensivă, din cadrul Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie, este pe cale să fie retrocedată Sindicatului Liber din Învăţăm&acir
- 01 Iulie 2005
- Citeste
În direct de la Poliţie
Pătrundere prin efracţie În noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii din localitatea bihoreană Popeşti au fost sesizaţi că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-o societate comercială din localitate, de unde au sus
- 01 Iulie 2005
- Citeste
Prima promoţie de îngrijitori ai vârstnicilor
Recent, prima promoţie de personal calificat în domeniul îngrijitor vârstnici la domiciliu a absolvit cursul de calificare. Cele 20 de persoane calificate pot furniza servicii de îngrijire la domiciliul vârstnicilor, folosind tehnici şi metode specifice de
- 01 Iulie 2005
- Citeste
Medicamente compensate şi gratuite, doar de luni
Începând de azi, ar fi fost normal ca bolnavii să-şi poată procura medicamentele compensate sau (şi) gratuite din reţeaua farmaceutică. Date fiind modificările care intervin o dată cu introducerea leului greu, acest lucru va fi posibil doar de
- 01 Iulie 2005
- Citeste
Decizia privind transferul cazului lui Vizer în Austria, amânatâ din nou
Instanţa TB a amânat, miercuri, pentru a treia oară, luarea unei decizii privind cererea de transfer de procedură penală, către Austria, în cazul omului de afaceri Ladislau Marius Vizer, preşedintele Uniunii Europene de Judo, care este acuzat de corup&
- 01 Iulie 2005
- Citeste
Ministrul Mediului a inaugurat prima haldă ecologică din Bihor
Primul deponeu ecologic de depozitare a gunoaielor din Bihor a fost inaugurat, ieri, în prezenţa ministrului Mediului, Sulfina Barbu. Prezenţa domniei sale în Oradea este strâns legată de proiectele de mediu pe care executivul local le-a demarat în municip
- 01 Iulie 2005
- Citeste
Instanţa pune capăt grevei feroviarilor
După 23 de zile, Curtea de Apel Bucureşti a decis, ieri, că greva generală declanşată de mecanicii de locomotivă şi angajaţii din depourile CFR este ilegală, astfel că protestul - declanşat în 8 iunie şi aflat în cea d
- 01 Iulie 2005
- Citeste
A început activitatea de completare a fişelor de înscriere
Conform calendarului admiterii în licee şi şcoli de arte şi meserii, începând de ieri, 30 iunie 2005, şi până în data de 9 iulie, toţi elevii care au susţinut testele naţionale şi părinţii acestora, asistaţ
- 01 Iulie 2005
- Citeste


