Ca şi cum jocurile ar fi fost aranjate din timp sau angajaţii MTS Leasing Gmbh ar fi prevăzut evoluţia dezastrului, încă de duminică, reprezentanţa în Oradea a acestei companii şi-a strâns catrafusele şi a părăsit, în
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
"El n-a murit... trăieşte-n veci... e numai dus..."
Multe sunt la număr zilele care s-au scurs de când "vestitorul din amurg" nu mai soseşte. S-a dus să se odihnească puţin... Sau să ia o gură de aer din grădinile liniştite ale Paradisului. Sigur i-a fost dor de un strop de răcoare, de un cuv&
- 08 Iulie 2005
- Citeste
146 de ani de statistică oficială în România
La 12 iulie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Ordonanţa de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, marcând actul de naştere al statisticii oficiale în România. De acest moment îşi leagă numele doi eminen
- 08 Iulie 2005
- Citeste
Londra, în stare de şoc
Locuitorii capitalei britanice erau în stare de şoc, ieri, după seria de atentate care a pus capăt brutal bucuriei prilejuite în ajun de anunţul că Londra va găzdui Jocurile Olimpice din 2012, relatează AFP. Cel puţin 33 de persoane au fo
- 08 Iulie 2005
- Citeste
Până la reforma Justiţiei se reformează... Guvernul
Demisia Cabinetului Tăriceanu deschide calea spre alegerile anticipate Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că actualul Executiv trebuie să-şi încheie misiunea, pentru angajarea procedurilor necesare declanşării alegerilor anticipate,
- 08 Iulie 2005
- Citeste
Ioan Buda este noul director al DPF Oradea
Începând cu data de 1 iulie, comisarul de poliţie Ioan Buda a fost numit, prin ordinul ministrului Administraţiei şi internelor, director al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea. Ioan Buda a obţinut acest post în urma unui concurs susţi
- 08 Iulie 2005
- Citeste
Agenda politică
Viceprimar liberal în Câmpani În şedinţa de ieri a Consiliului Local Câmpani a fost validat noul primar al acestei comune, reprezentantul PSD, Crăciun Tuduce. Deoarece acesta a ocupat, până la alegerile parţiale de luna trecută, postul
- 08 Iulie 2005
- Citeste
Procurorii antimafia cer verificarea averii lui Lascău
Procurorii anticorupţie au sesizat Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, referitor la averea lui Ioan Lascău - fost consilier preaderare în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi fost director executiv la DGFP Bihor - trimis &ic
- 08 Iulie 2005
- Citeste
Primele disponibilizări la FC Bihor
Şi în cea de-a doua zi de la reluarea pregătirilor au apărut câteva modificări în cadrul lotului FC Bihor. Dacă la reunire numărul jucătorilor (re)veniţi a fost destul de mare, raportul numeric a fost echilibrat ieri de cel al plecăril
- 08 Iulie 2005
- Citeste
Maestrul Mircea Popescu - cetăţean de onoare al Oradiei
În ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local din luna iunie, s-a decis, cu unanimitate de voturi, acordarea, postmortem, a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Oradea pentru maestrul Mircea Popescu, valoros om de cultură, dispărut, anul tr
- 07 Iulie 2005
- Citeste


