Din 3 august, recensământul autovehiculelor Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va realiza, în zilele de 3, 17 şi 24 august anul curent, un recensământ al autovehiculelor care circulă pe &ic
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Constituirea Filialei Bihor a crescătorilor de caprine
Mâine, la D.A.D.R. Bihor Mâine, va fi prezentă, la Oradea, doamna conf. Stela Zamfirescu, cercetător ştiinţific la Institutul de Ovine şi Caprine Palas, preşedinta Asociaţiei CAPRIROM România, pentru a participa la întâlnirea cu c
- 02 August 2005
- Citeste
Canicula a fost principalul adversar al tenismanilor veterani
Cupa Oradinum Concursul de tenis de câmp pentru veterani dotat cu Trofeul Oradinum s-a încheiat duminică seara, după trei zile cu meciuri destul de disputate. Condiţia fizică a participanţilor a fost serios pusă la încercare de vremea caniculară,
- 02 August 2005
- Citeste
"Cupa municipiului Oradea" - etapa a XV-a
Etapa viitoare, o etapă de vacanţă Partidele etapei a XV-a din cadrul "Cupei municipiului Oradea" s-au desfăşurat, în week-end, pe terenurile de la baza sportivă "5x5 Fotbal". Dacă în Superligă şi în Divizia B2 a căzut cortina pe
- 02 August 2005
- Citeste
Cornelia Deiac şi Adrian Pop, medaliaţi şi la Balcaniadă
Cele două speranţe olimpice ale atletismului şi sportului orădean, Cornelia Deiac (CSU CSŞ LPS Bihorul) şi Adrian Pop (CS Crişul), continuă seria succeselor din acest an, reuşind să obţină câte o medalie şi la Campionatele Balcan
- 02 August 2005
- Citeste
Gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje
Cinci minute despre... * Interlocutor, dl ing. Dorin Borota, director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor * - A fost elaborat şi aprobat un nou act normativ, Hotărârea de Guvern nr. 621/23 iunie 2005, referitor la gestionarea ambalajelor şi a de
- 02 August 2005
- Citeste
Minerul Ştei - Izvorul Cociuba Mare 1-2 (0-0)
Oaspeţii s-au impus meritat Stadion: Minerul; Teren: impecabil Timp: canicular; Spectatori: cca 100 Au marcat: Sbertea `81/ Rotar `68, Budeanu `87 Au arbitrat: Răzvan Drăgoi, la centru, asistat de Vasile Sin şi Vlad Paşca (toţi din Ştei). Minerul: Fofiu -
- 01 August 2005
- Citeste
Frontierea Curtici - C.F. Bihorul Beiuş 0-2 (0-1)
Beiuşenii au trecut (de) Frontiera Stadion: Frontiera; Spectatori: circa 75 Teren: bun, pe alocuri denivelat Timp: extrem de călduros Au marcat: Oraş `18 şi Iancu `67 Frontiera: Borda, Jurcoi, Drecin, Mirciov, Betea, Trif (`69 Toader), Popa, Rus, Iabloncic (`75 Faur), Bani
- 01 August 2005
- Citeste
Lotus Băile Felix - Gloria Buzău 2-4 (1-1)
Diferenţa de eşalon şi canicula şi-au spus cuvântul Marcatori: Toth `20 şi `57 / Muţiu `16, Cotolan `54 (11 m), Ciobanu `55, Zamfirescu `59 Lotus: Maruşca - Pavel, Brândaş, R. Pocian - Iuhas, Ember, Gabor, A. Anton, Szelesi - Cr. Lincar, Toth.
- 01 August 2005
- Citeste
Stâna de Vale a fost, pentru o zi, capitala automobilismului românesc
Cupa ?Izvorul Minunilor? - 2005 Liniştea montană din jurul staţiunii Stâna de Vale a fost perturbată pentru o zi de "tropotul" cailor putere, iubitorii de automobilism din judeţ, dar şi din ţară, urmărind un interesant şi palpitant conc
- 01 August 2005
- Citeste


