"Cupa municipiului Oradea" Chiar dacă a luat două săptămâni de pauză, populara competiţie fotbalistică ce se derulează, la fiecare final de săptămână, pe terenurile sintetice de la baza "5x5 Fotbal", n-a intrat complet în vaca
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Gemenii Ursente se pregătesc pentru Europene
Fraţii Maria şi Tudor Ursente vor participa în toamna acestui an la Campionatul European de şah rapid la categoria 14 ani, programat în intervalul 24-28 septembrie, la Herceg-Novi (Serbia-Muntenegru). Până la această competiţie, gemenii Ursente, le
- 06 August 2005
- Citeste
Divizia A-B?rger
Reîncepe nebunia! Campionatul primei divizii la fotbal reintră în drepturi, o dată cu disputarea primei etape din tur. Deschisă de meciurile de aseară, prima etapă va continua astăzi şi mâine. Ce va fi în acest sezon? Vom asista la ete
- 06 August 2005
- Citeste
"Cupa Iris" şi-a desemnat câştigătorii
Cele patru terenuri cu zgură ale Complexului Sportiv Iris Ştei au găzduit pe durata a două zile ediţia a patra a "Cupei Iris" la tenis de câmp. Cei 48 de concurenţi din Bucureşti, Iaşi, Oradea, Zalău, Beiuş şi Ştei au luptat cu mult
- 06 August 2005
- Citeste
Concert comemorativ
Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, Casa de Cultură a municipiului Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu formaţia Rock Filarmonica Oradea organizează mâine, de la ora 19.30, în parcul Muz
- 05 August 2005
- Citeste
Şapte firme calificate pentru licitaţia "Lapte şi corn"
Licitaţia pentru desemnarea firmelor care vor fi responsabile cu distribuţia "laptelui şi cornului" în unităţile de învăţământ din judeţul Bihor a trecut de faza preselecţiei. Miercuri, comisia din cadrul Consiliului Judeţe
- 05 August 2005
- Citeste
Zeci de localităţi au rămas fără curent electric
Vijelia a lăsat Bihorul în beznă Ca urmare a vântului puternic care a avut local şi caracter de vijelie, însoţit de ploi abundente, în judeţul Bihor au fost afectate opt linii de alimentare cu energie electrică de joasă tensiune şi 185
- 05 August 2005
- Citeste
Căile rutiere rămân la fel de "strâmte" şi accidentate
În timp ce numărul autovehiculelor este în creştere, Recent, Institutul de Proiectare pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA) a realizat un studiu de trafic pe coridorul 4 european, ca un fel de preambul al recensământului rutier. În jude
- 05 August 2005
- Citeste
Calendarul concursurilor pentru magistraţi
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat calendarul concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere din cadrul instanţelor, admiterea în magistratură şi promovarea magistraţilor, a informat, ieri, Biroul de presă al instituţiei. Astfel, c
- 05 August 2005
- Citeste
CFR Cluj-Napoca - Zalgiris Vilnius 5-1 (2-0)
Clujenii s-au calificat în finala Cupei UEFA-Intertoto Ceea ce puţini microbişti s-ar fi gândit, să avem trei echipe la startul primului tur al Cupei UEFA, este la un pas de realizare. În returul semifinalei Cupei UEFA-Intertoto, CFR Cluj a dispus, scor 5-1, de for
- 05 August 2005
- Citeste


