Dacă avem deja o echipă calificată în turul întâi al Cupei UEFA, Steaua Bucureşti, alte două formaţii încearcă, astăzi, să obţină calificarea pentru această fază. Este vorba de Rapid şi Dinamo, cele dou
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Monaco, finalista de acum doi ani, a spus adio competiţiei
Marţi seara, s-au disputat primele jocuri contând pentru manşa retur a turului trei preliminar al UEFA Champions League. Dacă eliminarea Stelei intră, pentru unii, la surprize, tot în această categorie se pot pune eliminările echipelor AS Monaco, finalis
- 25 August 2005
- Citeste
Rădoi a eliminat Steaua
Rosenborg Trondheim - Steaua Bucureşti 3-2 (1-0) Marcatori: Solli `38, Odegaard `57, Rădoi `60 (a.) / Rădoi `74, Iacob `75 Rosenborg: Johnsen - Basma, Riseth, Lago (`46 Odegaard), Dorsin, Strand, Berg, Winsnes, Helstad (`15 Solli), Johnsen, Storflor (`46 Braaten). Antrenor: Per
- 25 August 2005
- Citeste
Un nou scandal roş-albastru?
Conferinţa de la FC Bihor a relevat însă, din păcate, şi starea de tensiune existentă în jurul clubului fanion a judeţului. Considerând că este ?lucrat? de o parte dintre foştii conducători ai echipei, care apelează la unele publi
- 25 August 2005
- Citeste
Contract de colaborare cu ISO-Speed
În cadrul conferinţei de presă de ieri de la clubul Voinţa, directorul clubului orădean, ing. Mircea Drăgoi, a anunţat încheierea unui contract de colaborare a Academiei de Tenis din Oradea cu firma ISO-Speed, cea mai mare firmă din lume producă
- 25 August 2005
- Citeste
Pleacă Horia Rădulescu?
Viorel Abrudan a fost confirmat şeful Centrului de Copii şi juniori a FC Bihor, la care vor activa antrenorii: Ioan Naom, Kiss Alexandru, Dan Baba, Sorin Pop, Adrian Todea şi Vigh Zoltan, acesta din urmă urmând să preia de la Nicolae Duca grupa de copii `93, dar #
- 25 August 2005
- Citeste
Meciuri televizate, Centrul de Juniori în paragină, la FC Bihor
Obişnuita conferinţă de presă săptămânală a preşedintelui FC Bihor, Marcel Iancu, a prezentat ultimele noutăţi din tabăra roş-albaştrilor. Principalul subiect a fost prezentarea strategiei de marketing al clubului. Directo
- 25 August 2005
- Citeste
Înscrieri pentru învăţământul la seral şi frecvenţă redusă
În perioada 24-26 august 2005, absolvenţii claselor a VIII-a care împlinesc 18 ani până la data de 31 august 2005 inclusiv şi care doresc să îşi continue studiile trebuie să îşi depună dosarele de înscriere în vede
- 25 August 2005
- Citeste
Vacanţă în mijlocul cetăţenilor
În vacanţa parlamentară, deputatul Claudiu Pop a efectuat vizite în tot judeţul Bihor, în cadrul cărora s-a întâlnit cu cetăţenii pentru a afla cu ce probleme se confruntă şi pentru a identifica modalităţile în
- 25 August 2005
- Citeste
Conturi blocate de AVAS
În săptămâna care a trecut, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a blocat conturile a 1.094 de societăţi comerciale cu datorii la stat în valoare de 269,9 milioane lei. "Blocarea conturilor este, cred, singura care poate da cu adevă
- 25 August 2005
- Citeste


