Primul examen în Liga Naţională După o pauză de patru ani, handbalul masculin orădean revine în elita naţională, echipa CSM-Leonardo urmând să debuteze, mâine, în prima ligă, pe terenul formaţiei Lignitul Pandurii T
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Debut victorios pentru baschetbalişti
Echipa de baschet CSM Oradea participă în aceste zile la un turneu internaţional de pregătire organizat la Arad, alături de două colege de serie din prima diviziei şi trei formaţii din Ungaria. Formaţia pregătită de K?sa Zolt?n a debutat cu
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Divizia D - etapa a III-a
Începută ieri cu partida dintre Bihoreana Marghita şi Frontiera Oradea, runda a III-a a Diviziei D continuă azi şi mâine cu următoarele jocuri: Astăzi ora 9.00, juniorii, 11.00, seniorii, Borş: Romtrans- Luceafărul Arbitri: C. Cormoş, C.
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Campionatul Judeţean, etapa a II-a Seria Nord Săgeata Auşeu - Electric Star Marghita 2-0 (2-0) Marcatori: Petrişor `10, Ardelean `14 (11 m) Viitorul Popeşti - Minerul Vadu Crişului 0-2 (0-1) Marcatori: Sârbu `31, Şchiop `84 Locadin Ţeţchea I
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Hram la Mănăstirea ortodoxă de maici din Voivozi
De-aproape ori de departe, venind într-un pelerinaj al credinţei la Mănăstirea Voivozi, mulţimea credincioşilor ortodocşi ai Văii Bistrei sărbătoresc, an de an, în ziua de 8 septembrie, praznicul Sântămăriei mici. De&
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Constantin Cojoc, la Mondiale
La Cairo (Egipt), se desfăşoară în aceste zile Campionatul Mondial de judo, la care Oradea este reprezentată de sportivul Constantin Cojoc, legitimat la CS Municipal. Cojoc participă la categoria 81 kg. Secţia de judo a clubului orădean se pregăte
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Comunicări de la AJF Bihor
Divizia D: Jocul de juniori dintre Oţelul Ştei şi Victoria Avram Iancu se omologhează cu rezultatul de 3-0 pentru Oţelul Ştei. Şumălan Andrei (junior Marghita) se suspendă pe un etapă, conf. cap. II, sect. II, art. 52/1; Zima George (junior Tinca)
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
CSM Oradea - Astra Arad 20-2 (7-0, 3-0, 3-1, 7-1)
Antrenament cu publicul pentru poloişti Debutul poloiştilor orădeni în noul sezon s-a consemnat ieri, dar nu în campionat, ci în turneul preliminar al Cupei României, găzduită de Bazinul Olimpic din incinta Ştrandului Municipal. Partida disp
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Necesarul de gaze naturale sporeşte cu peste 30 %
Necesarul de gaze naturale al România va creşte cu 31 la sută, până în 2008, potrivit unui studiu al Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). Cei mai mari consumatori de gaze naturale ai României sunt industria şi populaţia. Consumul în
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Ratei dobânzii de referinţă: 8,5 la sută
Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, pentru luna septembrie, este de 8,25 la sută pe an, conform legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR şi ţinând seama de evoluţiile macroeconomice şi monetare recente, in
- 10 Septembrie 2005
- Citeste


