Prefectul Ilie Bolojan a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Biroul Judeţean pentru urmărirea aplicării unitare a Legii 10/2001 nu mai primeşte notificări din partea persoanelor care solicită despăgubiri pentru imobil
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Farmaciile care nu ieftinesc medicamentele riscă să rămână fără autorizaţii
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, ieri, că farmaciile care nu aplică decizia de ieftinire a medicamentelor riscă rezilierea contractelor semnate cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi chiar retragerea autor
- 27 Septembrie 2005
- Citeste
Primarul de Tileagd merge până în pânzele albe!
"Nu poţi fi stăpân pe ceea ce nu-ţi aparţine!" În urma publicării în ediţia din 21.09.2005 a cotidianului "Crişana" a articolului "La Călătani, iţele încurcate de localnici vor fi descurcate de justiţie", primarul c
- 27 Septembrie 2005
- Citeste
Lotus şi-a revenit
Muncitorul Reşiţa - Lotus Felix 1-2 (0-1) Marcatori: Laiu ?88 / Lazăr ?18, Toth ?62 Lotus: Câmpan - Pavel, Pocean, Brândaş - Letan, Todea (Pup), Cipău, Szelesi, Anton- D. Lazăr (Toth), Morna. Antrenor: Lucian Ciocan. Nemulţumit după semie
- 26 Septembrie 2005
- Citeste
CF Bihorul Beiuş - Calor Timişoara 0-0
Stadion: CF Bihorul; Spectatori: 200 Remarcaţi: Ganea, Lazea / Butnăraşu, Mesaroş Cartonaşe galbene: Silaghi, Haica / Nicolici, Jivan CF Bihorul: Lazea - Ganea, Bulz, Mihoc, Vereş (`67 Borza), Carţiş, Spancioc (`46 Groza), Rusu, Haica, Boldor (`54 Silaghi
- 26 Septembrie 2005
- Citeste
Divizia D - etapa a VI-a
Rezultate consemnate: Minerul Ştei - Frontiera Oradea 5-1 (2-1), la juniori 16-0 Marcatori: Matei `13 (11 m), Raţ `20, Sbertea `51, `73, Filip `71 / Sbertea `3 (autogol) FC Bihor II - Biharea Vaşcău 5-0 (3-0) Marcatori: Lukacs `2, `12, `36, Balea `52, Treistaru `75 Romtran
- 26 Septembrie 2005
- Citeste
La festivalul de folclor din Valea Cerului, timpul s-a oprit în loc
Într-o mică localitate slovacă din judeţul Bihor, Valea Cerului, timpul s-a oprit în loc pentru cei 400 de locuitori şi nu numai. Dragostea pentru dansul şi cântecul popular slovac a reunit, sâmbătă şi duminică, tineretul s
- 26 Septembrie 2005
- Citeste
Cornel Popa, reales preşedinte al PNL Bihor
Liberalii bihoreni şi-au desemnat, ieri, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, în cadrul Conferinţei Teritoriale a PNL Bihor, noile organisme de conducere ale filialei. Astfel, cei 609 de delegaţi prezenţi în sală l-au votat, din nou, pe deputat
- 26 Septembrie 2005
- Citeste
În direct, de la Poliţie
Au distrus bunuri aparţinând domeniului public Vineri noaptea, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, Compartimentul Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au depistat şi au întocmit acte premergătoare în veder
- 26 Septembrie 2005
- Citeste
Bani pentru drumurile bihorene
Prezent la Oradea, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a declarat că priorităţile fundamentale ale actualului Guvern privesc realizarea infrastructurii, ceea ce presupune alocarea unor sume mai mari pentru autostrăzi, inclusiv pentru Autostra
- 26 Septembrie 2005
- Citeste


