În fiecare an, în luna octombrie, Parohia "Sfântul Gheorghe", str. Louis Pasteur nr.26 (în incinta Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie), celebrează "Rozarul de 24 de ore". Tema rugăciunii din acest an este: "Nu avortului, da vieţii". Vor participa asocia#
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
"Bolnavul închipuit", la Toamna Orădeană
Duminică, 30 octombrie, la Lotus Market, trebuia să aibă loc spectacolul "Bolnavul închipuit" (secţiune a Toamnei Orădene). Ca urmare a condiţiilor meteo deosebite, direcţiunea Toamnei Orădene a hotărât ca spectacolul să se ţin
- 21 Octombrie 2005
- Citeste
40 de ani de arheologie la Oradea
La Muzeul Ţării Crişurilor, din Oradea, luni, sub genericul "40 de ani de arheologie la Oradea", a fost organizată o seară muzeală. Cu acest prilej, au luat cuvântul dr. Doina Ignat, dr. I. Crişan, dr. Doru Marta şi dr. Sever Dumitraşcu. La evenim
- 21 Octombrie 2005
- Citeste
Balul gimnaziului la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu"
Ieri, în Sala festivă a Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu", s-a desfăşurat Balul gimnaziului, acţiune care marchează debutul balului bobocilor 2005, care se va desfăşura vineri, de la ora 17.00, la discoteca No Problem. Cu această ocazie, a fost
- 20 Octombrie 2005
- Citeste
Filarmonica îşi deschide, astăzi, porţile
Astăzi, debutează stagiunea 2005/2006 la Filarmonica de Stat Oradea, care va aduce, pe lângă concertele săptămânale ale orchestrei, programate în fiecare zi de joi, şi un program de muzică de cameră, concerte educative pentru copii şi ti
- 20 Octombrie 2005
- Citeste
Ziua Mondială a Osteoporozei
În acest an, Ziua Mondială a Osteoporozei (n.r. - 20 octombrie) este sărbătorită şi în Băile Felix, printr-un eveniment organizat de grupul de suport local al Asociaţiei pentru Prevenirea Osteoporozei în România şi găzduit de Hotel
- 20 Octombrie 2005
- Citeste
Noul director al DJCCPN Bihor se destăinuie...
"Vreau ca Bihorul să fie tot mai prezent atât la nivel naţional, cât şi internaţional" La câteva zile de la numirea oficială în funcţie, Ligia Mirişan, noul director al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultur
- 20 Octombrie 2005
- Citeste
Şedinţă ordinară a CLO
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. 1 şi 3 din legea nr. 215/23.04.2001, privind administraţia publică locală, se convoacă şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Oradea, care va avea loc în data de 27 octombrie 2005, ora 12
- 20 Octombrie 2005
- Citeste
Mătuşa Floarea a câştigat "pariul" cu veacul
În urmă cu câteva zile, semnalam în cotidianul nostru că, în satul Oşand, din comuna Husasău de Tinca, trăieşte o femeie, Floare Horga, care poartă pe umeri un veac de existenţă. Luni, 17 octombrie, o delegaţie formată di
- 20 Octombrie 2005
- Citeste
"Zilele culturii beiuşene", sub semnul lui Andriţoiu
După deschiderea "Zilelor culturii beiuşene", luni, 17 octombrie, la Chişcău, la Muzeul Etnografic "Aurel Flutur", cea de-a doua zi a manifestărilor a fost dedicată poetului bihorean Alexandru Andriţoiu. La o distanţă de zece zile de la împlini
- 20 Octombrie 2005
- Citeste


