În cursul zilei de ieri, s-a virat, în contul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, o nouă sumă de bani destinată agricultorilor bihoreni, sumă reprezentând subvenţii la carnea de pasăre şi lapte,
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Este vremea plantărilor în livezi Sunt pregătiţi 16000 de puieţi
Deşi se consideră că primăvara este anotimpul plantărilor în livezi, realitatea, cu argumentul specialiştilor, este alta: toamna se plantează cel mai bine pomii, acum începe sezonul, până nu vine îngheţul! La Ferma nr. 1 (pepi
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Aproximativ două milioane de euro prejudiciu adus bugetului de stat
*În primele 9 luni au fost desfăşurate 2.817 controale fiscale. *Comercianţii en gross de produse petroliere şi cei care desfăşoară comerţ cu ridicata al combustibililor lichizi - în vizorul inspectorilor. *Au fost aplicate 464 sancţiuni
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Curs de formare instructori sportivi
Direcţia pentru Sport a Judeţului Bihor, în colaborare cu Universitatea Oradea, organizează curs de formare instructori sportivi la următoarele discipline sportive: atletism, alpinism, arte marţiale, badminton, baschet, biliard, box, ciclism, culturism, călăr
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Competiţii sportive "gripate"
Agenţia Naţională pentru Sport a hotărât să suspende, temporar, toate competiţiile sportive de juniori care au fost programate în această perioadă, din cauza apariţiei gripei aviare în România. De suferit au avut, însă
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Divizia D Astăzi se joacă restanţa Crişana Tinca - FC Bihor II
Amânată la cererea echipei gazde, deoarece antrenorul Ştefan Zima şi o parte dintre jucători, legitimaţi la CS Dinamo Oradea, au fost plecaţi la un turneu de juniori în Spania, partida dintre Crişana Tinca şi FC Bihor II, contând pentru e
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Mult succes, Irina!
Pentru iubitorii sportului alb, Irina Maria Bara nu mai are nevoie de nici o prezentare, deoarece, în ultimii ani, campioana naţională la tenis de câmp, categoria 10 ani fete, s-a impus în majoritatea turneelor la care a participat. Anul 2005 a avut darul să-i
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
TV-SPORT
Sâmbătă, 22 octombrie NAŢIONAL TV 14.00 Fotbal din Divizia A Burger: CFR Cluj-Napoca - Poli Iaşi 19.10 Sport TVR1 19.50 Sport TVR 2 15.00 Fotbal din Divizia A Burger: FC Naţional - Farul Constanţa Antena 1 18.50 Sport 19.50 Sport Pro TV 12.
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Marşul eliberării a trecut şi prin Beiuş!
Monumentul Vânătorului de Munte din centrul Beiuşului este an de an, la 25 octombrie, şi cu alte astfel de prilejuri legate de victoriile naţiunii române, loc de pelerinaj, de pioasă aducere aminte şi vie recunoştinţă din partea urmaşilor
- 26 Octombrie 2005
- Citeste
Ziua Armatei României, sărbătorită la Oradea
Cu prilejul zilei de 25 octombrie - Ziua Armatei României, ieri, la Oradea, au avut loc mai multe manifestări comemorative dedicate celor care şi-au jertfit viaţa pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei. Aşa cum ne-au obişnuit deja, evenimentul n
- 26 Octombrie 2005
- Citeste


