Premierul Călin Popescu Tăriceanu anunţă, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că, în aproximativ două săptămâni, Guvernul va proceda la o nouă rectificare a bugetului, prin care ministerele vor primi fonduri suplimentare şi mărturiseşte că
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Încă un pas pentru un mediu sănătos
Sâmbătă, 29 octombrie, pe raza localităţii Vadu Crişului, a avut loc o acţiune de plantare a circa 500 de puieţi de frasin pe un teren cu pericol de eroziune. Acţiunea a fost încununată de succes, la eveniment participând atât politicieni, autorităţile l
- 31 Octombrie 2005
- Citeste
Spărgător de locuinţe prins în flagrant
În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au prins în flagrant pe H.A.R., de 23 de ani, din Reşiţa, în timp ce încerca să pătrundă prin efracţie în locuinţa unei
- 31 Octombrie 2005
- Citeste
A fi elev în Liceul Ady
Se întâmplă uneori că ne trezim zâmbind, amintindu-ne de momente dragi, petrecute cu cei care ne iubesc. Aşa mi s-a întâmplat şi mie când, într-o zi, intrând în clasă, i-am văzut pe colegii mei. Uitându-mă la ei, am realizat că nimic în v
- 31 Octombrie 2005
- Citeste
Liceul Teoretic "Ady Endre"
Minoritatea maghiară reprezintă, la ora actuală, un procent semnificativ din populaţia Oradiei. Acest amestec de etnii conferă culoarea specifică zonei noastre, îi asigură dinamica şi multiculturalismul propice unei dezvoltări de care avem mereu nevoie. Liceul Teore
- 31 Octombrie 2005
- Citeste
Liceul Teoretic "Ady Endre"
Minoritatea maghiară reprezintă, la ora actuală, un procent semnificativ din populaţia Oradiei. Acest amestec de etnii conferă culoarea specifică zonei noastre, îi asigură dinamica şi multiculturalismul propice unei dezvoltări de care avem mereu nevoie. Liceul Teore
- 31 Octombrie 2005
- Citeste
Codul de etică sparge "clica" universitară
Toate instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu au obligaţia să adopte codul de etică universitară până la 20 decembrie a.c., potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În fie
- 31 Octombrie 2005
- Citeste
Agenţi economici, Atenţie la falşii inspectori şi "controalele" lor!
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit semnale din partea agenţilor economici (şi nu numai) că membri ai unor asociaţii neguvernamentale au efectuat controale şi au încasat bani la unele societăţi comerciale. Potrivit OG 21/1992, privind p
- 31 Octombrie 2005
- Citeste
Topul naţional al firmelor private
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIMMPR) a premiat ieri, în cadrul celei de-a treisprezecea ediţii a Topului naţional al firmelor private, cele mai puternice companii din ţară pentru activitatea desfăşurată î
- 29 Octombrie 2005
- Citeste
www.cetateaoradea.ro
Cu ocazia primei sesiuni de comunicări ştiinţifice "Cetatea Oradea - Poartă de intrare în Europa", dedicată celui mai vechi monument istoric din Oradea, Direcţia de Patrimoniu din cadrul Primăriei Oradea a inaugurat, ieri, site-ul oficial al Cetăţii Oradea. Rezultatul
- 29 Octombrie 2005
- Citeste


