Surse bancare au declarat, recent, că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat verificarea conturilor a 60 de persoane, printre care şi directorul cotidianului Ziua, Sorin Roşca Stănescu, care a fost audiat, ieri,
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Errare humanum est, perseverare diabolicum Hotărârile aleşilor locali scot fire albe juriştilor Prefecturii
În urma exercitării controlului de legalitate, juriştii Prefecturii Bihor au constatat că unele din hotărârile adoptate de consiliile locale nu sunt conforme cu prevederile legale aflate în vigoare, motiv pentru care se văd nevoiţi să trimită, periodic, referate pent
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste
Karateka beiuşeni duc lipsă de saltele
Gheorghe Toderici, antrenorul echipei Ashihara Karate, s-a declarat mulţumit de prestaţia sportivilor beiuşeni la Campionatul Naţional desfăşurat la Braşov, însă nu şi-a putut ascunde dezamăgirea pentru condiţiile în care se pregătesc elevii săi. Toderi
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste
Ashihara Karate Anamaria Paragină şi-a apărat titlul naţional
Campionatul Naţional de Ashihara Karate, ajunsă la a opta ediţie, s-a desfăşurat, în acest an, în sala Complexului Forex din Braşov, cu participarea a 233 de sportivi (băieţi şi fete) din întreaga ţară, care s-au întrecut la proba de kumite rezervată j
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste
"Roş-albaştrii" au intrat în cantonament
Meciul de sâmbătă cu Unirea Sânnicolau Mare este considerat ca fiind de o importanţă capitală pentru FC Bihor. Tocmai de aceea conducerea tehnică şi adminstrativă încearcă prin diverse mijloace să-şi capaciteze cât mai bine jucătorii pentru penul
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste
Australia va juca la Campionatul Mondial
Echipa naţională a Australiei s-a calificat, ieri, la Cupa Mondială din 2006, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, reprezentativa Uruguayului, în manşa secundă a barajului Oceania/America de Sud. La finalul celor 120 de
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste
"Mă bucur că baschetul a reuşit să readucă spectatorii la sală!"
O dată cu revenirea în oraşul de baştină, după o carieră de excepţie la West Petrom Arad şi Asesoft Ploieşti, unde s-a încununat cu titluri de campion al României, Veres Attila a revenit astă vară la Oradea, semnând un contract cu proaspăta divizio
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste
Amenajări la Spitalul Clinic de Copii Oradea
Serviciul de primire şi holul de la intrarea în Spitalul Clinic de Copii Oradea vor îmbrăca, în curând, o nouă înfăţişare, aici, desfăşurându-se în aceste zile lucrări de amenajare Un grup de 11 tineri din Marea Britanie au demarat miercuri lu
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste
TV Sport
Joi, 17 noiembrie TV Sport 15.10 Golazo 16.30 Fotbal. Barajul pentru CM 2006: Turcia - Elveţia, reluare 18.30, 21.00, 00.00 Ştiri 20.10 Om la om 21.15 Splendoare în iarbă - Wimbledon 1976. Meciul Ilie Năstase - Bjorn Borg OTV 20.00 Fanatik Show Eurosport 12.00 Fotbal. Ba
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste
Oradea va avea reprezentant la Europenele de tineret
Sezonul internaţional de judo se va încheia la sfârşitul acestei luni, când, la Kiev, se va desfăşura Campionatul European individual pentru tineret (Under 23). La întrecerea din Ucraina va fi prezent şi lotul naţional de judo al României, condus de antrenorii Octavi
- 17 Noiembrie 2005
- Citeste


