Deputaţii şi senatorii au aprobat, marţi, în şedinţă comună, ordonanţele de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 şi respectiv, a bugetului asigurărilor sociale de stat. Ministrul Finanţelor Publice Sebastian Vlădescu a declar
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Parlamentul ungar a aprobat constituirea Fundaţiei "Gojdu"
Legislativul de la Budapesta a aprobat, luni, o rezoluţie prin care se constituie Fundaţia publică româno-ungară "Emanuil Gojdu", relatează MTI. Guvernele celor două ţări au stabilit, la prima lor şedinţă comună, desfăşurată la Bucureşti, luna t
- 23 Noiembrie 2005
- Citeste
Actualitatea culturală
Absolvenţii şi-au expus lucrările În urma cu câteva săptămâni, 21 de iubitori de artă fotografică, dornici să se specializeze în domeniu, s-au înscris la cursul de tehnică şi artă fotografică, organizat de Clubul Fotografic "Nufărul", din
- 23 Noiembrie 2005
- Citeste
Printre apostolii neamului…
Vestea trecerii lui Ioan Groza în lumea celor drepţi m-a cutremurat. Îmi imaginez cât de adâncă e durerea celor care l-au avut aproape… Nu există cuvinte întru consolare! Dar vreau să mărturisesc cât de întemeiat este şi sentimentul basarabenilor car
- 23 Noiembrie 2005
- Citeste
Mai strâns decât arată scorul
Vulturul Dobreşti - Partizanul Sânnicolau Român 3-0 (1-0) Marcatori: Hajdu ‘10, Herman ’67, ‘75 Cartonaş galben - / Drinc Vulturul: Burescu - Ioan Covaci, Mal (’78 l. Covaci), Hajdu (cpt.), Oros, R. Dume (‘ 83 Pop), Herman, Moţiu, Spin (‘68 C
- 23 Noiembrie 2005
- Citeste
CS Activ Oradea şi-a păstrat locul pe podium
Timp de trei zile, la sala de sport din comuna Sânmartin, s-au desfăşurat jocurile contând pentru etapa a II-a a Campionatului Republican de handbal pentru echipele de juniori III. Cele trei formaţii bihorene componente ale grupei H, CS Activ Oradea, Grupul Şcolar Transilvania
- 23 Noiembrie 2005
- Citeste
Festivalul de Teatru Scurt Virgil Ogăşanu, în "Tatăl", de Strindberg
Cea de-a doua zi a Săptămânii Teatrului Scurt a fost prilej de revenire pe scena orădeană a unor actori ai Teatrului "Lucia Sturdza Bulandra", care au jucat piesa "Tatăl", de August Strindberg, în regia Cătălinei Buzoianu. Alături de îndrăgitul actor Virgil Og
- 23 Noiembrie 2005
- Citeste
Lansare de carte
Sub egida Despărţământului Oradea al ASTREI şi al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", din Oradea, astăzi, de la ora 16.00, la sediul nou al Bibliotecii, din Piaţa 1 Decembrie nr. 12, va avea loc lansarea volumului de versuri "Strigătul de sub rouă", semnat de Vio
- 23 Noiembrie 2005
- Citeste
Maria Fărcaş, în pragul unui veac de existenţă
În urmă cu o lună, ne deplasam în satul Oşand, comuna Husasău de Tinca, pentru a participa la o aniversare mai puţin obişnuită: mătuşa Floare Horga împlinea 100 de ani. Chiar dacă asemenea exemple de longevitate sunt rare, întâmplarea a făcut ca, zil
- 23 Noiembrie 2005
- Citeste
Peste 300 de contestaţii la rezidenţiat
Mai mult de 320 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, farmacie şi stomatologie au contestat punctajul la concursul de rezidenţiat de duminică, cele mai multe nemulţumiri fiind înregistrate la specialităţile medicale (195), unde a fost şi cea mai mare conc
- 22 Noiembrie 2005
- Citeste


