Proiectul de modificare a Codului Fiscal va fi prezentat Guvernului în următoarele zile şi va intra în vigoare în şase luni de la aprobare, termen prevăzut în Codul Fiscal, a afirmat, marţi seara, premierul Călin Popescu Tăriceanu, într-o emisiune a postului pub
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Începând cu 1 ianuarie 2006 - Reguli noi în achitarea impozitelor şi taxelor
Începând cu 1 ianuarie 2006, persoanele juridice şi fizice vor achita impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat în noile conturi de venituri bugetare deschise la unităţile trezoreriei statului, potrivit "Clasificaţiei indicatori
- 22 Decembrie 2005
- Citeste
Firme cu capital mixt înmatriculate în România
* Bihorul, locul al IV-lea pe ţară * Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, numărul societăţilor comerciale cu participare străină la capital înscrise în România, a atins, în primele zece luni ale anului, nivelul de 9.617, valo
- 22 Decembrie 2005
- Citeste
Tenis de masă
Au fost desemnaţi campionii judeţeni la seniori Sala CS Metalul Salonta a găzduit, cu puţin timp în urmă, finala judeţeană de tenis de masă individual, feminin şi masculin. Evenimentul a fost organizat de clubul local cu acelaşi nume, condus de antrenorul Sift Laj
- 22 Decembrie 2005
- Citeste
Banchet de sfârşit de an la Lotus Felix
Echipa de fotbal Lotus Felix a încheiat cel mai bun an din istorie, reuşind, în premieră, promovarea în eşalonul trei al fotbalului românesc. Marţi seara, componenţii echipei pregătite de Lucian Ciocan s-au reunit într-un cadru festiv la Sânmartin, pentru a s
- 22 Decembrie 2005
- Citeste
Invitat la Gala Monica Iagăr
Fosta multiplă campioană, Monica Iagăr, va organiza pe data de 2 februarie 2006, o gală de săritură în înălţime feminin şi masculin, la Sala Floreasca din Capitală, la care au fost invitate nume importante din elita mondială a acestei discipline, printre care
- 22 Decembrie 2005
- Citeste
Renault îl vrea pe Kimi Raikkonen
Cotidianul spaniol AS citează presa italiană, conform căreia pilotul Kimi Raikkonen ar fi primit o ofertă pentru a evolua la echipa franceză Renault în 2007, însă subliniază că prima opţiune a finlandezului rămâne scuderia Ferrari. "După plecarea campi
- 22 Decembrie 2005
- Citeste
"Nu sunt împotriva cedării Sălii Sporturilor"
Agenţia Naţională pentru Sport a fost reprezentată la festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi bihoreni de către directorul Ioan Pandele. La finalul evenimentului, am profitat de ocazie pentru a-l întreba pe oficialul bucureştean despre ultimele noutăţi apăr
- 22 Decembrie 2005
- Citeste
Deschide uşa, "Crişana"
"Noi umblăm a colinda, pe la case a ura" Două grupuri de colindători au trecut, ieri, pragul redacţiei noastre, aducând cu ei bucuria Sărbătorilor de iarnă şi mesajul Naşterii Domnului. Îmbrăcaţi în frumoase costume populare, specifice zonelor din care pr
- 21 Decembrie 2005
- Citeste
Bolojan, cu "B" de la Bihor
Prima rundă a examenului de atestare pe post a prefecţilor şi subprefecţilor a avut loc, ieri, la sediul Institutului Naţional de Administraţie (INA). Corectarea lucrărilor a început chiar de ieri, astfel încât, în cursul zilei de astăzi, să fie făcute pub
- 21 Decembrie 2005
- Citeste


