Camera Deputaţilor a hotărât ca reducerea de la 30 la sută la 15 la sută a primei de stat acordată pentru sumele economisite în activitatea de economisire-creditare să fie aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2006. Economisirea şi creditarea în domeniul loc
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Implementarea acquis-ului de mediu în Bihor
Limitarea şi controlul emisiilor de compuşi organici volatili Perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, în anul 2007, implică transpunerea pe plan naţional şi, implicit, la nivelul judeţului nostru, a prevederilor Capitolului 22 - Mediu din acquis-ul
- 28 Decembrie 2005
- Citeste
Serbare de Hanuka, la Comunitatea Evreilor din Oradea
Comunitatea Evreilor din Oradea sărbătoreşte astăzi, 28 decembrie, Hanuka, Sărbătoarea Luminilor, una dintre principalele sărbători evreieşti ale anului. În tradiţia cultului mozaic, acest praznic evocă victoria evreilor asupra seleucizilor, care, în secolu
- 28 Decembrie 2005
- Citeste
Acţiune caritabilă în sprijinul copiilor instituţionalizaţi
Asociaţia studenţilor de la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene Oradea a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o acţiune caritabilă cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, în scopul ajutorării copiilor instituţionalizaţi. Evenimentu
- 28 Decembrie 2005
- Citeste
La Mănăstirea "Maica Domnului", Grupul "Dominic Savio" a vestit Naşterea lui Hristos
Tradiţionalul program de Crăciun al grupului "Dominic Savio", de la Mănăstirea Franciscană Greco-Catolică "Maica Domnului", din Oradea, a avut loc duminică seara, în prezenţa a sute de credicioşi de toate confesiunile. Copiii au fost pregătiţi de Cristian T
- 28 Decembrie 2005
- Citeste
Somnul "Patriarhului"
În urmă cu doi ani, mai precis în a doua zi de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, în 26 decembrie 2003, când se zice că se deschid porţile cerului pentru a-i primi pe cei mai buni credincioşi creştini, într-un salon de spital îşi dădea obştescu
- 28 Decembrie 2005
- Citeste
Fără traumatisme oculare
De Sărbătoarea Crăciunului nu s-a înregistrat nici un caz de traumatisme oculare produse de exploziile petardelor, ceea ce înseamnă că restricţionările legislaţiei privind comercializarea şi folosirea materialelor explozive a dat rezultate pozitive. Aceasta este
- 28 Decembrie 2005
- Citeste
Grigoraş va antrena Oţelul Galaţi
Tehnicianul Petre Grigoraş a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu Oţelul Galaţi, având ca obiectiv, pentru acest sezon, salvarea echipei de la retrogradare. Petre Grigoraş, care a pregătit ultima oară formaţia Farul Constanţa, va fi ajutat de antrenorul s
- 28 Decembrie 2005
- Citeste
Bătaie mare pentru un trofeu "cu greutate"
Demarată a doua zi de Crăciun, la baza sportivă "5x5 Fotbal", cea de-a treia ediţie a "Cupei Porcului" a atras la start 12 echipe, repartizate în trei grupe. Primele două clasate din fiecare grupă, la care se vor adăuga cele mai bune două echipe situate pe locul 3, vor
- 28 Decembrie 2005
- Citeste
Ştiri de la FC Bihor
Bukleyev este prea scump Testat în amicalele disputate de FC Bihor după încheierea turului, rusul Aleksander Bukleyev (21 ani, Krylya Sovetov Samara) are şanse reduse să evolueze de anul viitor la gruparea bihoreană. "Samara solicită 15.000 de euro pentru un transfer definiti
- 28 Decembrie 2005
- Citeste


