Trezoreria va percepe, începând cu acest an, comisioane pentru operaţiunile de plăţi derulate prin intermediul sistemelor de decontare a plăţilor de mică şi mare valoare, în relaţia cu instituţiile de credit, potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor Public
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
În balanţa eficienţei economice
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste
Începe fotografierea cărţilor de muncă
Din 23 ianuarie, Începând cu data de 23 ianuarie, va fi demarată operaţiunea de fotografiere a 7,1 milioane de cărţi de muncă, iar informaţiile preluate vor constitui o megabază de date a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale. Procesul va începe l
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste
Preliminariile CM 2007
Nici o echipă nu este sigură de prezenţa la baraj Toate meciurile din etapa a patra a preliminariilor CM 2007 de handbal masculin s-au încheiat cu rezultate scontate. Jocurile din cursul acestei săptămâni vor stabili câştigătoarele în fiecare din cele cinci grupe
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste
Vom găzdui ambele "baraje"
Organizarea foarte bună asigurată de Asociaţia Judeţeană de Handbal (AJH) Bihor, condusă de Pavel Mercea, şi comportamentul publicului i-au convins pe oficialii Federaţiei Române de Handbal (FRH) să atribuie Oradiei găzduirea barajelor pentru turneele finale at
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste
TV Sport
Marţi, 17 ianuarie TV Sport 11.20 Fotbal din Superliga Portugaliei: Vitoria Setubal - Boavista Porto, reluare 13.10 Yachting 14.10 Fotbal din Primera Division: Valencia - Osasuna Pamplona, reluare 16.00 Hochei din Campionatul Naţional: Steaua Suki Bucureşti - SC Miercurea Ciuc 18.
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste
Nici o echipă nu este sigură de prezenţa la baraj
Preliminariile CM 2007 Toate meciurile din etapa a patra a preliminariilor CM 2007 de handbal masculin s-au încheiat cu rezultate scontate. Jocurile din cursul acestei săptămâni vor stabili câştigătoarele în fiecare din cele cinci grupe preliminare. Performerele acestei faze
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste
Ghionea, lăsat în tribună
Altădată titular în echipa României, Valentin Ghionea a privit partida cu Letonia din sectorul rezervat vip-urilor, alături de colegii săi Marian Cozma, Ionuţ Săulescu şi Iulian Strat. Absenţa jucătorului de la Dinamo nu a fost determinată de o accidentare, a
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste
Andrei Pavel a furnizat surpriza la Australian Open
Tenismanul Andrei Pavel s-a calificat, ieri, în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, în timp ce Răzvan Sabău a fost eliminat din competiţie. Pavel l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 7-6 (7/5), 4-6, 3-6, 6-4, pe spaniolul Ca
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste
"La Oradea, România evoluează în opt jucători"
Două puncte mai despart reprezentativa de handbal masculin a României de barajul pentru calificare la Campionatul Mondial din Germania, programat la începutul anului viitor. Parcursul din grupa preliminară oferă speranţe iubitorilor sportului cu mingea mică într-un reviriment
- 17 Ianuarie 2006
- Citeste


