Săptămâna trecută, la Sala mică a Primăriei municipiului Beiuş, a avut loc lansarea volumului "29 de ani de grafică mică - ex libris la Beiuş", documentar realizat de prof. Miklos Annamaria. Cartea prezintă perioada 1980-2005. În 1980, un grup de iubitori ai cultu
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
BNR estimează "o deviaţie a inflaţiei" până la 6,5%
Banca Naţională a României (BNR) estimează pentru acest an "o deviaţie a inflaţiei" până la 6,5%, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu. Proiecţia băncii centrale este aceeaşi cu nivelul anticipat de Fondul Monetar Internaţional, care apreciază că BN
- 16 Februarie 2006
- Citeste
Răbdarea sindicaliştilor feroviari, pusă la încercare
Sindicaliştii feroviari s-au aşezat marţi, 14 februarie, din nou, la masa negocierilor cu ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, în vederea obţinerii de creşteri salariale pentru angajaţii de la toate ramurile CFR, dar au fost amânaţi pentru a doua oară în acest
- 16 Februarie 2006
- Citeste
Când se pune suflet în ceea ce face ţăranul
La numărul 333, pe strada Tagadău, din Girişu de Criş, locuieşte familia Ioan Opriş: tatăl, mama Florica şi fiul lor, Nelu. Au constituit o asociaţie agricolă familială care, peste ani, avea să confirme că a lucra pământul este o afacere profitabilă,
- 16 Februarie 2006
- Citeste
Poli Timişoara a făcut transferuri de peste 4 milioane de dolari
În această iarnă, Clubul Poli Timişoara a făcut publică, în premieră pentru România, lista transferurilor efectuate în această iarnă, incluzând şi sumele de transfer. N-ar fi rău ca exemplul grupării patronate de Balkan Petroleum să fie urmat
- 16 Februarie 2006
- Citeste
Cupa Olivery, la a V-a ediţie
În organizarea Clubului Sportivilor Veterani Oradea, a Direcţiei Judeţene pentru Sport Bihor şi în colaborare cu familia Szabo Martin, patronii restaurantului Olivery, vineri, 10 ianuarie, se va desfăşura a V-a ediţie a "Cupei Olivery" la joc de table şi cărţi (cruce
- 16 Februarie 2006
- Citeste
"Cupa comunei Nojorid", la ediţia a IV-a
O nouă acţiune pe agenda Clubului Sportivilor Veterani Oradea se va desfăşura pe 28 februarie, începând cu ora 15.00, când la restaurantul "Puişorul vămii" din Nojorid se va da startul întrecerilor din cadrul ediţiei a IV-a a "Cupei comunei Nojorid". Competiţia, o
- 16 Februarie 2006
- Citeste
Salontanii, la prima victorie în Italia
Cel de-al patrulea amical susţinut de CF Liberty Salonta în stagiul centralizat de pregătire din Italia a adus şi primul succes pentru formaţia pregătită de Oscar Piantoni. Salontanii au învins cu 3-0 (2-0) echipa de amatori US Sebinia, graţie golurilor marcate de Cristi L
- 16 Februarie 2006
- Citeste
Orădenii, pe locul II la "Cupa For You"
La finele săptămânii trecute, la Cluj-Napoca s-a desfăşurat un atractiv turneu de minibaschet, Cupa For You, printre participante numărându-se şi echipa LPS Bihorul, pregătită de prof. Alin Cureş. A fost de fapt o selecţionată orădeană, alcătuită
- 16 Februarie 2006
- Citeste
Copiii s-au întrecut în Campionatul Judeţean de karate tradiţional
Cei mai mici practicanţi ai karate-ului modern din Bihor au fost angrenaţi, zilele trecute, în întrecerile Campionatului Judeţean. Competiţia s-a desfăşurat în sala de sport a Colegiului Economic "Partenie Cosma", fiind rezervată categoriilor copii I-IV, care au concu
- 16 Februarie 2006
- Citeste


