Casa de Economii şi Consemnaţiuni - Sucursala Oradea a lansat de curând o ofertă atractivă privind cardurile de salarii tip VISA ELECTRON, pe baza unor contracte încheiate cu angajatorii. Deţinătorii de carduri CEC pot efectua operaţiuni de retrageri numerar în
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Unele echipe sunt deja cu gândul la adversarul din "optimi"
Cupa UEFA În afara celor două meciuri ale Stelei şi Rapidului, tot astăzi se mai dispută şi celelalte partide din cadrul manşei retur a "şaisprezecimilor". Graţie rezultatelor favorabile din tur, unele echipe nu-şi mai fac niciun fel de griji, doar calcule în privin
- 23 Februarie 2006
- Citeste
CF Bihorul Beiuş - Minerul Ştei 5-1 (4-0)
Beiuşenii, din nou învingători Pe un teren destul de bun, dar îmbibat cu apă (a plouat în dimineaţa partidei), la Budureasa a avut loc a treia partidă dintre cele 2 echipe, primele două victorii revenindu-le tot beiuşenilor (2-1 la Ştei şi 3-1 la Budureasa).
- 23 Februarie 2006
- Citeste
Baschet juvenil la "Oltea Doamna"
Echipa de gimnaziu a CN "Emanuil Gojdu" a dominat categoric etapa municipală, câştigând clar toate partidele şi calificându-se de pe primul loc la faza judeţeană. Gojdiştii vor fi însoţiţi la respectiva fază de echipa surpriză a şcolii "Andrei Mure
- 23 Februarie 2006
- Citeste
Noroiul şi ploaia au contramandat amicalele Lotusului
După o serie de amicale disputate în compania unor formaţii din eşalonul trei, dar şi cu divizionare D bihorene, Lotus Felix a fost nevoit să contramandeze cele două jocuri de pregătire programate la finele săptămânii trecute (cu Bihorul Beiuş), respectiv ieri (
- 23 Februarie 2006
- Citeste
Adrian Văsâi revine la Salonta
Divizionara B salontană a încheiat stagiul de pregătire din Italia care a durat aproape trei săptămâni. Astăzi, componenţii CF Liberty îşi vor relua pregătirea la baza proprie, dar surpriză, nu sub comanda antrenorului italian Oscar Piantoni, ci sub cea a tehn
- 23 Februarie 2006
- Citeste
TV Sport
Joi, 23 februarie TVR 1 10.30 JO de iarnă de la Torino 18.45 Fotbal din Cupa UEFA: Steaua Bucureşti - Heerenveen TVR 2 13.00 JO de iarnă de la Torino, biatlon 14.30 JO de iarnă de la Torino, rezumatul zilei 18.30 JO de iarnă de la Torino, curling 22.30 JO de iarnă de
- 23 Februarie 2006
- Citeste
FC Bihor II a învins Frontiera
Echipa satelit a FC Bihorului şi-a continuat seria meciurilor de verificare. La începutul săptămânii, "roş-albaştrii" au jucat cu o altă echipă orădeană din Divizia D, Frontiera, clasată pe locul 11 la finalul turului. Disputat pe terenul din Borş, pe durat
- 23 Februarie 2006
- Citeste
CSM Leonardo Oradea - Poli Izometal Timişoara
Meciul ultimei şanse În această după amiază, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe" se va disputa partida dintre echipa CSM Leonardo şi Poli Timişoara, joc contând pentru etapa a XVII-a a Ligii Naţionale de handbal. Pentru orădeni va fi un joc de o imp
- 23 Februarie 2006
- Citeste
Mijanovic va semna cu FC Bihor
Sârbul Zoran Mijanovic (31 ani) a convins în antrenamentele desfăşurate în această săptămână şi va fi reţinut în lotul cu care FC Bihor va aborda returul Diviziei B. La fel de adevărat este că oficialii clubului bihorean au fost obligaţi de repreze
- 23 Februarie 2006
- Citeste


