Probabilitatea ca Legea lustraţiei să treacă, fără probleme, de Camera Deputaţilor este destul de redusă, în condiţiile în care persoanele care se simt vizate de prevederile acestui act normativ nu se vor sfii să facă presiuni la nivelul grupurilor parlamentare,
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Meci de Florii, în Campionatul Judeţean
* Runda a XX-a Campionatului Judeţean se va desfăşura, astăzi, de la ora 16.00, şi nu duminică cum se obişnuia, deoarece mâine credincioşii de rit catolicii şi protestanţii vor sărbătorii Paştele, iar cei ortodocşi, Floriile. Interesant este, totuşi, f
- 15 Aprilie 2006
- Citeste
Peste 35 de miliarde lei pentru Oficiul Judeţean de Cadastru
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va aloca, în acest an, Oficiului Judeţean 37 de miliarde de lei, sumă necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii capitale şi de consolidare a clădirii în care urmează să-şi desfăş
- 14 Aprilie 2006
- Citeste
Slujbă de pomenire
Mâine, 15 aprilie 2006, în cadrul slujbei de pomenire a tuturor celor adormiţi, rânduită de către Biserica Ortodoxă Română, ASCOR, Filiala Oradea, face parastas în memoria marelui mecena Emanuil Gojdu. Slujba de pomenire va fi oficiată de un sobor de preoţi, la C
- 14 Aprilie 2006
- Citeste
O nouă competiţie de recreere
CS Veterani Oradea, în colaborare cu DSJ Bihor, cu filiala locală a Partidului Conservator şi cu sprijinul dnei Maria Popescu, patroana restaurantului "Meduza", organizează, astăzi, în incinta restaurantului "Meduza", de pe str. Făcliei nr. 31, telefon 427228, prima ediţie a
- 14 Aprilie 2006
- Citeste
După două decenii, Brigadă orădeană de arbitri în Divizia A
După o pauză de 22 de ani, Oradea va avea din nou o brigadă completă de arbitri la un joc de Divizia A, după ce Comisia Centrală a Arbitrilor i-a delegat pe Ciprian Danşa, Dorin Mudura şi Octavian Şovre la partida dintre Poli Timişoara şi Jiul Petroşani, care va a
- 14 Aprilie 2006
- Citeste
Excursie la Câmpia Turzii
"Rebelii orădeni" îşi vor încuraja favoriţi şi la meciul cu IS Câmpia Turzii. Suporterii care doresc să asiste la jocul echipei FC Bihor sunt aşteptaţi la Stadionul Municipal, mâine dimineaţă, la ora 05.00.
- 14 Aprilie 2006
- Citeste
"Dacă jucătorii nu rezistă presiunii, înseamnă că nu au valoare"
"Nu am cuvinte să descriu evoluţia echipei. Am jucat de nota patru şi nu am trecut examenul", a spus Kiss Alexandru la finalul meciului de pe teren propriu cu Corvinul Hunedoara (1-1). La ceva mai mult de 24 de ore de la acest semieşec care a compromis şansele FC Bihorului la promovar
- 14 Aprilie 2006
- Citeste
Au ratat la mustaţă locul VII
CSU Cuadripol Braşov - CSM Oradea 70-69 (25-19, 18-21, 19-17, 8-12) Ultimul meci din returul Diviziei A de baschet masculin a consemnat un eşec al formaţiei CSM Oradea în partida susţinută la poalele Tâmpei cu CSU Braşov, rezultat în urma căruia orădenii au ocupat
- 14 Aprilie 2006
- Citeste
Soarta lui Kiss este pecetluită
* Ion Marin ar putea reveni la echipă Întâlnirea dintre membrii Consiliului Director al FC Bihor şi primarul Petru Filip nu a adus schimbări pe banca tehnică a echipei, aşa cum era de aşteptat. Luând în calcul că până la următorul meci de campionat, cu IS C
- 14 Aprilie 2006
- Citeste


