Denia Prohodului Domnului Denia de vineri seara cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Problemle Bihorului, pe agenda preşedintelui Camerei Deputaţilor
Aflat în vizită în Oradea, unde a premiat câştigătorii fazei naţionale a Olimpiadelor de ştiinţe socio-umane, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat că a discutat cu autorităţile locale despre problemele grave cu care se confruntă ju
- 21 Aprilie 2006
- Citeste
"Pod peste ape"
Având în vedere urmările dezastruase ale inundaţiilor ce au avut loc în ultimele zile de-a lungul Dunării, Patronatul din Industrie, Servicii şi Comerţ, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Instituţia Prefectului Bihor şi Primăria Oradea, a
- 21 Aprilie 2006
- Citeste
Viitorii poliţişti de frontieră au donat alimente
Reprezentanţii Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea au iniţiat, ieri, cea de-a treia acţiune caritabilă, de această dată, aducând o bucurie în rândul persoanelor în vârstă de la Azilul de bătrâni şi a c
- 21 Aprilie 2006
- Citeste
Măsuri pentru asigurarea liniştii publice
Poliţiştii orădeni vor acţiona în perioada sărbătorilor pascale pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal. În preajma sărbătorilor vor continua activi
- 21 Aprilie 2006
- Citeste
De sărbători, deschis numai la Serviciul Decese
Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din municipiul Oradea anunţă că pe perioada Sărbătorilor Pascale această instituţie îşi va restrânge activitatea de relaţii cu publicul, cu excepţia Serviciului de stare civilă - decese. Astfel, eliberarea certificate
- 21 Aprilie 2006
- Citeste
Unde ne putem adresa în cazurile de urgenţe medicale?
În perioada 21-24 aprilie, asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată prin mai multe tipuri de servicii. În cazurile de urgenţă populaţia poate apela la camerele de gardă şi la unităţile de primire a urgenţelor din spitale, precum şi la Ambulanţ
- 21 Aprilie 2006
- Citeste
Beiuş: O nouă ediţie a tradiţionalului concurs pascal de bătut toaca
Joi, 20 aprilie, în faţa Bisericii ortodoxe "Sfântul Dimitrie" din centrul Beiuşului, a avut loc tradiţionalul concurs de bătut toaca. Acesta are loc în fiecare an în Joia Mare. Au participat 13 concurenţi din Depresiunea Beiuşului cu vârste diferite, mai ales copii.
- 21 Aprilie 2006
- Citeste
Târgul meşterilor populari - Beiuş, 2006
Casa de Cultură a municipiului Beiuş, în colaborare cu Muzeul municipal de etnografie şi istorie, organizează în fiecare an, înainte de Sfântul Gheorghe, Târgul meşterilor populari. Anul acesta, evenimentul s-a desfăşurat joi, 20 aprilie, pe platoul din faţa Mo
- 21 Aprilie 2006
- Citeste
1. În atenţia furnizorilor de servicii medicale paraclinice...
analize medicale de laborator şi radiologie - imagistică medicală Având în vedere publicarea în Monitorul Oficial nr. 352/19.04.2006 a Ordinelor privind aprobarea Criteriilor de selecţie a furnizorilor de servicii medicale paraclinice - analize medicale de laborator şi de r
- 21 Aprilie 2006
- Citeste


