Colaborare romano-germană-austriacă Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor din România a iniţiat, în colaborare cu Ministerul Federal pentru Protecţia Mediului din Germania şi Agenţia Federală pentru Protecţia Mediului din Austria, Proiectul de Twinning RO
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Sărbătoarea municipiului Marghita
În perioada 22-24 septembrie, se vor desfăşura Zilele municipiului Marghita. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de manifestări cultural-artistice şi sportive, printre care amintim: vernisajul expoziţiei de pictură - Kristofi Janos, spectacol jubiliar al Teatrului Universit
- 21 Septembrie 2006
- Citeste
În aşteptarea gongului inaugural
Repetiţiile pentru piesa care va deschide noua stagiune a Teatrului de Stat Oradea se află pe ultima sută de metri. Este vorba despre spectacolul "După Ploaie", de Sergi Belbel, în regia lui Claudiu Goga. Premiera va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, următoarea reprezenta
- 21 Septembrie 2006
- Citeste
Lumea evreiască se pregăteşte de Anul Nou
În fiecare an, la început de toamnă, lumea evreiască sărbătoreşte Rosh Hashana - Anul Nou Evreiesc, urmat, la numai zece zile, de cea mai mare sărbătoare evreiască, Yom Kipur - "Ziua pocăinţei". Aceste sărbători sunt pregătite în cursul lunii Elul din
- 21 Septembrie 2006
- Citeste
Programul de screening al cancerului mamar a fost amânat
Deşi ar fi trebuit să demareze luni, 18 septembrie, screeningul de cancer mamar a fost amânat, astfel că femeile care doresc să se testeze gratuit mai au de aşteptat până să se prezinte la Compartimentul de Radiologie - Serviciul Mamografii situat la parterul Staţionaru
- 21 Septembrie 2006
- Citeste
Autorii unui jaf în Italia, reţinuţi de poliţiştii de frontieră
Doi români au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră din PTF Salonta la scurt timp după ce au jefuit, în Italia, un bărbat pentru care lucrau. Cei doi au încercat să intre în ţară cu bunurile furate asupra lor, dar au fost daţi în vileag chiar de c
- 21 Septembrie 2006
- Citeste
Modernizare cu jumătăţi de măsură pe strada Argeşului?!
Zilele trecute, câţiva locuitori domiciliaţi pe str. Argeşului, din Oradea, s-au adresat cotidianului "Crişana" pentru a semnala starea deplorabilă a arterei pe care locuiesc, precum şi indiferenţa autorităţilor locale privind modernizarea acesteia. În urmă cu
- 21 Septembrie 2006
- Citeste
Preţul gigacaloriei rămâne neschimbat
Şeful executivului local orădean a anunţat că orădenii vor plăti acelaşi preţ pentru energia termică ca iarna precedentă, adică 107 RON/gigacalorie. Cu toate că preţul de referinţă local stabilit de către Autoritatea Naţională de Reglementare
- 21 Septembrie 2006
- Citeste
CFR Cluj "a făcut instrucţie cu juveţii"
Liga I Bürger Începută marţi, cu disputarea partidei de la Iaşi, etapa a VIII-a din Liga I Bürger a programat ieri alte jocuri. * Învinsă la Iaşi, UTA Arad a înregistrat cea de-a treia înfrângere consecutivă, echipa pregătită de Marius Lăcătu
- 21 Septembrie 2006
- Citeste
CSM Oradea - Minaur II Baia Mare 37-28 (19-14)
Victorie la scor, dar neconcludentă Prima apariţie a handbaliştilor orădeni în faţa propriilor suporteri a coincis cu o victorie scontată, obţinută în faţa echipei Minaur II Baia Mare. Dacă succesul gazdelor a fost în afara oricărui dubiu, băimăren
- 21 Septembrie 2006
- Citeste


