Ambele echipe ale FC Bihor angrenate în Campionatul Naţional de juniori au câştigat clar meciurile disputate în deplasare împotriva timişorenilor de la CFR. Atât juniorii A, cât şi B s-au impus cu acelaşi scor (3-0) şi se situează în partea superioară a i
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Crosul "Toamnei orădene" şi-a mai derulat un "episod"
Organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport (DJS) Bihor, prin directa implicare a inspectorului Iosif Korodi, Crosul "Toamnei orădene" a programat, la finele săptămânii trecute, ediţia 2006. Deşi organizatorii se aşteptau la peste 400 de concurenţi, până la ur
- 10 Octombrie 2006
- Citeste
Finala Cupei României la fotbal se va juca la Timişoara
Finala ediţiei 2006-2007 a Cupei României la fotbal se va desfăşura la Timişoara, a anunţat directorul general al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Ionuţ Lupescu. Acesta a mai declarat că în anii următori finala Cupei va avea loc şi în alte oraşe din pro
- 10 Octombrie 2006
- Citeste
"Lepesistele", campioane la volei
Echipele de fete de la LPS "Bihorul" Oradea, Liceul "Onisifor" Ghibu, Liceul Teoretic "Avram Iancu" Ştei şi două echipe din Arad s-au întrecut la Sala de Sport a Liceului "O. Ghibu", la ediţia 2006 a Cupei "Toamnei orădene" la volei. S-a jucat în sistem turneu, "fiecare cu fieca
- 10 Octombrie 2006
- Citeste
Campionatul Judeţean la fotbal, etapa a IX-a
SERIA SUD Voinţa Inand - CF Poiana Curăţele 1-4 (0-2) Marcatori: Vlad 53 / Vlad 34 (autogol), Florea 37, Coste 48, Rif 60 CF Bihorul II Beiuş - Victoria Ciumeghiu 6-3 (3-2) Marcatori: Tomuţiu 9, 54, 75, Silaghi 26, Odobasianu 44, Rus 52 / Roxin 6, Lascu 30, Rad 58 CSM Olimpia Sal
- 10 Octombrie 2006
- Citeste
Alegeri parţiale în comuna Auşeu
Prefectul Ilie Bolojan a anunţat, ieri, că a comunicat Ministerului Administraţiei şi Internelor informaţia privind decesul primarului comunei Auşeu, Nicolae Teuşdea, Guvernul urmând să stabilească data alegerilor parţiale. Primarul comunei Auşeu, Nicolae Teu
- 10 Octombrie 2006
- Citeste
Prefectul nu face jocurile mafiei din Sânmartin
După o săptămână de la apariţia, într-unul din săptămânalele locale, a unui articol în care prefectul era acuzat că a decis retragerea unei acţiuni din instanţă referitoare la un teren din comuna Sânmartin pentru că ar fi primit, la rândul său
- 10 Octombrie 2006
- Citeste
Facultatea de Medicină şi Farmacie Scandalul diplomelor false continuă cu o... telenovelă
Scandalul izbucnit la Universitatea Oradea privind eliberarea, pe numele unor cetăţeni străini, a unor diplome false, scoate la iveală alte posibile fraude instrumentate de conducerea instituţiei de învăţământ superior, care, se pare, de-a lungul timpului, a sprijinit d
- 10 Octombrie 2006
- Citeste
Construcţia Spitalului Teritorial de Urgenţă prinde contur
Proiectul de construire a unui Spital Teritorial de Urgenţe la Oradea ar putea fi demarat, după ce Guvernul va da o hotărâre prin care va aproba trecerea terenului de pe strada Vlădeasa, colţ cu Bulevardul Decebal, din proprietatea publică a statului şi din administraţia M
- 10 Octombrie 2006
- Citeste
Ziua Holocaustului, comemorată şi la Oradea
Ziua Holocaustului a fost comemorată, ieri, şi la Oradea, la Monumentul martirilor evrei din localitate, în prezenţa lui Felix Koppelmann, preşedintele Comunităţii evreieşti din Oradea, a lui Mihai Groza, viceprimarul Oradiei, a unor înalte feţe bisericeşti, cadre di
- 10 Octombrie 2006
- Citeste


