Fondatorul Clubului Dreptei, Octavian Bot, a făcut, ieri, un comentariu critic la adresa preşedintelui României, Traian Băsescu, acuzându-l că este adeptul stărilor conflictuale, având o atitudine permanent critică la adresa Guvernului, iar numire noilor şefi ai servici
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Şi la apicultori s-a suplimentat fondul pentru subvenţii
Suplimentarea, pe plan naţional, a fondului destinat subvenţiilor din agricultură are efect şi asupra apicultorilor, ei beneficiind, astfel, în număr cât mai mare de sprijin financiar, dar cu condiţia respectării prevederilor legale - predarea la unităţi procesatoare
- 12 Octombrie 2006
- Citeste
Din 2007, încă o declaraţie la Fisc privind impozitul
Potrivit unui Proiect de Ordin al ministrului Finanţelor Publice, persoanele care obţin venituri din titluri de valoare vor depune o declaraţie la Fisc privind impozitul datorat pe câştigul din transferul acestora. În prezent, nouă tipuri de formulare La ora actuală exi
- 12 Octombrie 2006
- Citeste
Mâine, la Biharia Ziua Porumbului, cât munca dintr-un an
Sub egida Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, S.C. Sadelli Prod Com SRL Biharia organizează, vineri (13 septembrie a.c.), cu începere de la ora 10.00, Ziua Porumbului - ediţia a V-a, eveniment ce se va derula pe câmpul experimental şi de produc
- 12 Octombrie 2006
- Citeste
C.C.I. Bihor, în sprijinul agenţilor economici Seminar adresat IMM-urilor, cu participare şi asistenţă olandeză
Camera de Comerţ şi Industrie Bihor organizează, la sediul din Oradea, luni, 16 octombrie a.c., începând cu ora 11.00, seminarul cu tema: "Suport de preaderare prin programul de asistenţă managerială gratuită", oferit de guvernul olandez prin PUM - Programul Managerilo
- 12 Octombrie 2006
- Citeste
Ca la tenis de câmp... C.F. Bihorul II Beiuş - Victoria Ciumeghiu 6-3 (3-2)
Stadion: Bihorul Spectatori: circa 80 Marcatori: Tomuţiu 8, 53, 76, Silaghi 26, Odobasianu 43 (din 11 m), Rusu 52 / Roxin 5, Lascu 30 şi I. Rad 58 Remarcaţi: Tomuţiu, Nicolae, David / Roxin Cartonaş galben: Lascu Cartonaş roşu: Tirla 65 C.F. Bihorul: Odobasianu - cpt. (82
- 12 Octombrie 2006
- Citeste
TV Sport
Joi, 12 octombrie Naţional TV 20.00 Fotbal din Liga I Burger: Rapid Bucureşti - Gloria Bistriţa TV Sport 07.00, 09.00, 18.30, 00.00 Ştiri 09.30 Om la om (reluare) 10.00 Handbal masculin din Liga Naţională: HCM Constanţa - Steaua Bucureşti (reluare) 11.30 Fotbal: Braz
- 12 Octombrie 2006
- Citeste
Tenis de masă în week-end
Sala de tenis de masă a CS Voinţa Oradea va găzdui două concursuri de tenis de masă la sfârşitul acestei săptămâni. Vor participa atât jucători legitimaţi, cât şi amatori ai sportului cu mingea de celuloid. Sâmbătă, de la ora 9.00, este programat
- 12 Octombrie 2006
- Citeste
Experienţa a făcut diferenţa CSM Oradea - Naţional Sighişoara 38-28 (14-10)
Orădenii şi-au făcut griji degeaba pentru confuntarea cu echipa sighişoreană, care în runda precedentă învinsese liderul HC Odorhei. Chiar şi fără să facă un meci strălucit, CSM Oradea a câştigat lejer 38-28 (14-10) în faţa unui adversar care a a
- 12 Octombrie 2006
- Citeste
În "16-imile" Cupei României Duel fratricid la Timişoara
La Casa Fotbalului a avut loc, ieri, tragerea la sorţi a meciurilor contând pentru „16-imile" de finală ale Cupei României, ediţia 2006-2007. În această fază vor participa cele 18 echipe din Liga I şi 14 echipe din ligile inferioare, calificate în urma desfă
- 12 Octombrie 2006
- Citeste


