Zilele trecute, în Aula Magna a Universităţii Agora a avut loc simpozionul "Spiritul moisilian pe meleaguri bihorene", desfăşurat sub genericul "2006 - anul internaţional UNESCO - Grigore C. Moisil". Evenimentul a fost dedicat aniversării a 100 de ani de la naşterea marelui m
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Tensiuni şi "dureri de dinţi" la Policlinica Stomatologică nr. 1
Un grup de medici stomatologi de la Policlinica Stomatologică nr.1, de pe strada Săvineştilor din Oradea, şi-au exprimat nemulţumirea, prin intermediul unei scrisori trimise pe adresa redacţiei Crişana", vis-a-vis de procesul de acordare prin concesiune a două cabinete la doi
- 13 Noiembrie 2006
- Citeste
La un pas de moarte, pe şinele de tramvai
Un orădean în vârstă de 50 de ani a fost surprins pe şine de un tramvai, în momentul în care acesta încerca să traverseze strada, sâmbătă dimineaţa, pe Calea Borşului din Oradea, în imediata vecinătate a Fabricii de Zahăr. Spre norocul său, b
- 13 Noiembrie 2006
- Citeste
In memoriam Corneliu Coposu
La împlinirea a 11 ani de la trecerea în nefiinţă a ex-liderului PNŢCD, Corneliu Coposu, formaţiunea locală a partidului a organizat în cursul zilei de sâmbătă câteva manifestări in memoriam. Astfel, de la ora 9.15, la Catedrala Greco-Catolică "Sf. Nicola
- 13 Noiembrie 2006
- Citeste
Balul Bobocilor de la "Partenie Cosma", asediat de "terorişti"
Sute de elevi au participat vineri seara la Balul Bobocilor de la Colegiul Economic "Partenie Cosma" Oradea, desfăşurat la Discoteca "No Problem", acţiune organizată de elevii claselor a XI-a şi cadre didactice ale instituţiei de învăţământ. Atmosfera incendiar
- 13 Noiembrie 2006
- Citeste
"Dumnezeu şi-a întors faţa spre mine"
Antrenorul echipei FCM Târgovişte, fostul internaţional Ilie Stan, a suferit o pierdere grea, tatăl său decedând cu patru zile înaintea meciului cu FC Bihor. Nepregătindu-şi jucătorii timp de trei zile, antrenorul târgoviştenilor a început conferinţa de pres
- 13 Noiembrie 2006
- Citeste
"Tur de forţă" pentru poloiştii orădeni
Poliştii de la CSM Leonardo Oradea se află în faţa unei serii dificile, în cadrul Superligii Naţionale, poloiştii pregătiţi de Cornel Gordan urmând a juca în Capitală, cu cele patru formaţii bucureştene. "Balul" va fi deschis de partidele cu Rapid Bucureş
- 11 Noiembrie 2006
- Citeste
Gigi Becali, suspendat 18 luni
Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat, ieri, pe preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Gigi Becali (foto), pentru 18 luni şi i-a interzis exercitarea oricărei activităţi legate de fotbal. Oficialul stelist a fost amendat şi cu suma de 13.500 de lei. Suspe
- 11 Noiembrie 2006
- Citeste
Respectaţi tradiţia! FC Bihor Oradea - FCM Târgovişte
Orădenii şi-au propus să obţină maximum de puncte din cele trei meciuri pe care le mai au de disputat în acest tur de campionat. Primul este programat chiar astăzi împotriva unui adversar care până acum a avut o comportare superioară celei din sezonul precedent. Atun
- 11 Noiembrie 2006
- Citeste
Iuţeala de mână a caselor de schimb exploatează nebăgarea de seamă a clienţilor novici
Ţepe valutare în buricul târgului Pe strada Republicii din Oradea există mai multe case de schimb care au găsit o metodă simplă pentru a-şi duce în eroare clienţii. Pe lângă afişarea pe panouri a tradiţionalelor cursuri de "vânzare" şi "cumpărare"
- 11 Noiembrie 2006
- Citeste


