Cei cinci ziarişti de la grupul "Gazeta", acuzaţi de constituire a unui grup infracţional şi de şantaj, vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest, după ce judecătorii Tribunalului Cluj au respins, marţi seară, cererile în care aceştia solicitau să
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Verdict amânat cu o săptămână
Disensiunile din cadrul echipei de handbal a CSM Oradea sunt departe de a lua sfârşit, continuând lupta dintre cei trei "recalcitranţi" şi conducerea grupării orădene. După cum se ştie, jucătorii Andrei Pankler, Cosmin Liberţ şi Devid Munea şi-au depus memo
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste
România, aşteptându-l pe Gigi Becali
De pe capota Maybach-ului, cu sacoşa de bani, Gigi Becali devine erou pentru din ce în ce mai mulţi români. Prin ieşiri vecine cu anarhia, el scoate în evidenţă incapacitatea autorităţilor de a răspunde adecvat la crize, plasându-se într-un net avantaj în fa
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste
Regulament pentru Festivalul-concurs
La sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Aleea Emanuil Gojdu nr. 3, se poate consulta regulamentul de organizare a Festivalului-concurs de interpretare a romanţei, care se va desfăşura în perioada 25-26 noiembrie, în Zlatna, A
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste
Studenţii medicinişti şi-au ales cei mai frumoşi boboci
Marţi seară, discoteca "No Problem" din Oradea a găzduit Balul Bobocilor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea. Evenimentul, care a reunit deopotrivă studenţi şi cadre didactice, s-a dovedit a fi un show incendiar, atmosfera devenind explozivă odată cu int
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste
Tăriceanu, în Bihor
Prefectul Ilie Bolojan a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că premierul Călin Popescu Tăriceanu se va întâlni, mâine, cu conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi a Prefecturii, precum şi cu şefii serviciilor deconcentrate. Cel mai probabil, d
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste
Bihorul, membru al Asociaţiei Regiunilor Europene
În perioada 9-10 noiembrie, o delegaţie a Consiliului Judeţean Bihor, condusă de vicepreşedintele Gavrilă Ghilea, a participat la Adunarea generală a Asociaţiei Regiunilor Europene, desfăşurată la Palma de Mallorca. Cu această ocazie, a fost aleasă noua conduce
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste
Elena Udrea vine la pupitrul ştirilor N24
În această seară, de la ora 20.00, jurnalul de ştiri al postului naţional N24 va fi prezentat de nimeni alta decât Elena Udrea, care va face pereche cu Lucian Goleanu, cunoscut publicului telespectator atât din programele de ştiri ale canalului N24, cât şi din cele difu
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste
De mâine, în Staţiunea Felix Seminar privind rolul camerelor agricole
Timp de două zile, 17 şi 18 noiembrie a.c., la Băile Felix - Hotel Padiş, va avea loc seminarul cu tema "Rolul camerelor agricole în dezvoltarea şi modernizarea agriculturii româneşti. Acest seminar este organizat de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dez
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste
BNR recomandă prudenţă la creditele în monede "exotice"
Mai multe bănci româneşti au lansat în acest an credite denominate în alte monede decât cele uzuale în cazul creditelor în valută, respectiv euro sau dolari. Creditele în franci elveţieni sau yeni au fost lansate la dobânzi nominale cu câteva puncte procentuale
- 16 Noiembrie 2006
- Citeste


