La Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Oradea, Uniunea Femeilor Bihor - Filiala Oradea a organizat, recent, un colocviu studenţesc intitulat sugestiv "Alternative pentru violenţă", acţiune înscrisă în agend
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Bonusuri pentru profesorii cu merite
Începând de azi, profesorii pot să îşi depună rapoartele de autoevaluare pentru obţinerea salariului de merit. Pentru a-şi completa dosarul, profesorii au la dispoziţie o săptămână, iar analiza dosarelor depuse se va finaliza prin afişarea rezultatelor pe 13
- 04 Decembrie 2006
- Citeste
Rădăcinile Marii Uniri
O caracteristică fundamentală a istoriei poporului român o constituie lupta tenace şi neîntreruptă pentru unitatea statală. Ea îşi găseşte temeiul în însăşi fiinţa acestui popor, în geografia, istoria, limba şi civilizaţia sa. Cadrul natura
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
Din decembrie, comercianţii trebuie să dea rest doar în lei noi
* Românii vor mai putea să folosească leii vechi doar până în ultima zi a acestui an, deoarece vor fi inlocuiţi în totalitate de leii noi. * Banca Naţională a României pregăteşte o circulară prin care comercianţii ar putea fi obligaţi ca, din decembri
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
De azi, intră în circulaţie bancnota de 200 de lei
O altă schimbare cu care românii vor trebui să se acomodeze va fi punerea în circulaţie a bancnotei de 200 de lei, echivalentul a 2 milioane de lei vechi. Bancnota de 200 de lei intră în circulaţie, azi, 1 decembrie, şi va avea pe avers portretul lui Lucian Blaga, iar
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
Un nou doctorat în Istorie la Universitate
Sâmbătă, 2 decembrie 2006, la ora 10.00, în Amfiteatrul "Nicolae Iorga" al Facultăţii de Istorie-Geografie (Campus nou), va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat "Roman R. Ciorogariu (1852-1936). Monografie istorică", de către prof. Elisaveta Roşu, inspecto
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
Crosul “Cupa 1 Decembrie” s-a bucurat de un succes deosebit
În organizarea Direcţiei Judeţene pentru Sport (DSJ) Bihor, inspector Korodi Iosif, în Şanţul Cetăţii din Oradea s-a desfăşurat Crosul “Cupa 1 Decembrie”, competiţie rezervată elevilor orădeni din clasele I-XII. Spre mirarea organizatorilor, com
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
Liga I Bürger Etapă întinsă pe patru zile
Meciurile din Cupa UEFA au dus la o uşoară perturbare a campionatului intern, în sensul că jocurile primei etape din retur se vor întinde pe durata a patru zile, primele meciuri fiind programate vineri, iar ultimul, luni. Vineri Gloria Bistriţa - Ceahlăul Piatra Neamţ (ora
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
Ultimele meciuri din 2006 în Divizia D
În acest sfârşit de săptămână va cădea cortina şi peste eşalonul patru la fotbal. Etapa a XVII-a, a doua din retur, va fi ultima din acest an pentru echipele angrenate în Divizia D. Primele cinci clasate evoluează în deplasare şi sunt şanse mari ca ierarh
- 01 Decembrie 2006
- Citeste
Handbaliştii de la Activ vor să urce în clasament
Începând de vineri şi până duminică, la sala de sport a Colegiului Tehnic “Traian Vuia” se va desfăşura cel de-al doilea turneu de handbal rezervat echipelor de juniori III, din cadrul seriei H a Campionatului Naţional. Participă echipele Extrem, Marta, CS
- 01 Decembrie 2006
- Citeste


