Scandalul prezenţei icoanelor religioase în şcoli a apărut ca urmare a demersurilor unui profesor de filozofie din Buzău. După ce Consiliul pentru Combaterea Discriminării a recomandat Ministerului Educaţiei să limiteze prezenţa icoanelor pentru orele de religie, ac
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Veste bună am adus!
În prag de sfintele sărbători, elevii Şcolii "Oltea Doamna", din Oradea, au adus vestea cea bună a Naşterii Domnului la Centrul de Asistenţă şi Ocrotire a persoanelor vârstnice din Ciutelec. Bunicii din instituţia de îngrijire au primit cu lacrimi de bucuri
- 16 Decembrie 2006
- Citeste
Poloiştii orădeni pot redeveni lideri
Având etapă liberă week-endul trecut, echipa CSM Leonardo Oradea a pierdut "şefia" în Superliga Naţională, fiind devansată de Steaua Bucureşti, bucureştenii având un avans de două puncte. Pierderea "şefiei" de către echipa orădeană poate fi temporar
- 16 Decembrie 2006
- Citeste
Liga Campionilor
Mourinho îşi va înfrunta fosta echipă Echipa AS Roma, la care este legitimat Cristian Chivu, va întâlni formaţia Olympique Lyon în optimile de finală ale Ligii Campionilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi efectuată, ieri, la Nyon. Cele mai aprige dueluri
- 16 Decembrie 2006
- Citeste
TV-SPORT
Pro TV 12.15 Magazin Liga Campionilor 23.00 Local Kombat TV Sport 09.00, 18.30, 21.30 Ştiri 09.30 ATP Tenis Magazin 10.00 FIBA Baschet Magazin 10.30 Gillette World Sport 13.00 Rugby din Challenge Cup: Selecţionata Bucureşti - Newport 16.30, 19.00 Box profesionist 23.00 Baschet
- 16 Decembrie 2006
- Citeste
Astăzi, Spitalul Clinic Judeţean Oradea, fără curent
Astăzi, între orele 9.00 şi 19.00, la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, este întreruptă furnizarea energiei electrice. Motivul? Conducerea unităţii sanitare derulează în prezent un proiect de execuţie a unor lucrări de reabilitare şi modernizare a sistemului d
- 16 Decembrie 2006
- Citeste
"Agresivitatea, forţă sau slăbiciune"
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor împreună cu Poliţia Săcueni organizează, în cadrul campaniei antiviolenţă "Agresivitatea, forţă sau slăbiciune", întâlniri cu elevi din cadrul unităţilor de în
- 16 Decembrie 2006
- Citeste
La Registrul Auto se întoarce foaia
După un an şi jumătate de la numirea în funcţia de director al RAR Bihor, Gavril Grebenişan a prezentat un bilanţ al modificărilor aduse în organizarea acestei instituţii. Şeful reprezentanţei bihorene a precizat că a reuşit să pună în practică
- 16 Decembrie 2006
- Citeste
Certificate de înmatriculare, în doi timpi şi trei mişcări
Prefectul Ilie Bolojan a anunţat că, în urma discuţiei cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Victor Dobre, plăcuţele cu numerele şi certificatele de înmatriculare vor rămâne la Oradea, în timp ce eliberarea permiselor de
- 16 Decembrie 2006
- Citeste
Agenda politică
Se face curăţenie în Camera Deputaţilor Deputatul Ionela Bruchental-Pop a anunţat că, în această săptămână, a depus un nou proiect de lege care vizează stabilirea exactă a destinaţiei bugetului Camerei Deputaţilor. Parlamentarul bihorean susţine
- 16 Decembrie 2006
- Citeste


