Propunerea legislativă privind "Prevenirea accidentelor din mediul subteran speologic şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic", aparţinând speologilor şi parlamentarilor bihoreni a fost adoptată în iunie 2006 şi a intrat în vigoare
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Brichetele periculoase dispar din magazine
Noile dispozitive vor fi mai greu de folosit de către copiii sub patru ani Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a anunţat că a semnat un acord cu Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) prin care introduce obligativitatea ca, începând din 1
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste
Firmele vor stabili propriul regimul de tipărire şi numerotare a facturilor
Regimul de tipărire şi numerotare pentru facturi va fi stabilit de companiile impozabile stabilite în România, factura urmând să fie identificată printr-un număr de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii. Numărul de la care se emite prima factură va fi stab
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste
CCI Bihor organizează Seminar pe tema fiscalităţii
Camera de Comert şi Industrie (CCI) Bihor, în colaborare cu SC Confident Audit SRL Oradea, organizează al doilea modul de seminarii privind "Fiscalitatea în România după integrarea în UE". Seminarul se va desfăşura în perioada 23-25 ianuarie a.c., între orele 14.00-1
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste
Despăgubirea proprietarilor de cai cu anemie infecţioasă Încă se face teoria... băţului de chibrit!
Există Hotărârea de Guvern (nr. 1415/2 semptembrie 2004) prin care (la articolul 1, pragraful 1) se menţionează clar că banii pentru despăgubirea proprietarilor de cai bolnavi de anemie infecţioasă şi sacrificaţi se acordă de Ministerul Agriculturii. Cu toate
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste
În direct de la Poliţie
Telefon mobil recuperat Poliţiştii Compartimentului Siguranţă Publică şi Patrulare i-au depistat pe P.C. şi F.E., ambii din municipiul Oradea, care au sustras un telefon mobil marca Sony Ericsson K 700 I aparţinând unui concitadin, iar ulterior l-au vândut într-un
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste
Bilete de tratament şi de la Casa de Pensii Beiuş
Casa Locală de Pensii Beiuş anunţă că, începand cu 1 ianuarie 2007, au apărut o serie de modificări în legătură cu biletele de tratament, plata pensiilor şi indexarea pensiilor IOVR. Pe lângă indemnizaţia lunară şi celelalte drepturi, persoa
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste
Incendiu în satul Sighiştel
Marţi, în jurul ore1 24, două echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Ştei au intervenit la un incendiu produs într-o anexa a unei gospodării din satul Sighiştel, comuna Câmpani, proprietatea lui Z.M. Incendiul s-a datorat folosirii unor echipamente de ilumina
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste
Fugă de la locul accidentului
Un orădean a acroşat, marţi seara, un biciclist căruia nu i-a acordat prioritate, după care, a fugit de la locul accidentului. Poliţiştii au pornit pe urmele suspectului şi l-au depistat la scurt timp de la comiterea faptei. Poliţiştii Serviciului Rutier Bihor au
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste
Ştei - O aşezare cochetă aflată la poalele Apusenilor
Oraşul Ştei, situat la poalele Munţilor Apuseni şi pe malul drept al Crişului Negru, este străbătut de DN76, care leagă Oradea de Deva, şi de E79. Prima atestare documentară a localităţii Ştei datează de acum 504 ani, transformarea sa în oraş fiind
- 18 Ianuarie 2007
- Citeste


