Filiala judeţeană a PNL şi deputatul Cornel Popa s-au mutat, luni, din spaţiul din Piaţa Unirii în care şi-au desfăşurat activitatea până acum. Deocamdată, aceştia au rămas fără sediu, cu toate că au depus, în urmă cu trei luni, o cerere la
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
O nouă atracţie pentru orădeni galeria real: Cea mai tare din... parcare
La începutul acestei săptămâni, în parcarea Hypermarketului real, a fost amenajat un patinoar artificial în aer liber, al doilea după cel de la Timişoara, inaugurat în urmă cu două săptămâni. Cu o suprafaţă de 875 mp, patinoarul "real, - Ice Skat
- 07 Februarie 2007
- Citeste
CCI Bihor: Seminar pe teme de legislaţia muncii
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, organizează, în data de 13 Februarie 2007, ora 12.00, la sediul CCI Bihor, un seminar pe probleme actuale de legislaţie a muncii. Tariful este de 60 lei/ persoană, plus
- 07 Februarie 2007
- Citeste
Persoanele juridice fără scop patrimonial şi depunerea bilanţurile pe 2006
Potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile patronale şi celalte organizaţii cu caracter obşesc, cultele religioase, partidele politice, precum şi alte
- 07 Februarie 2007
- Citeste
Ne-aţi solicitat, vă răspundem: Plata impozitului aferent veniturilor din activităţi agricole
Veniturile din activităţi agricole sunt venituri rezultate din următoarele activităţi: cultivarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special amenajate destinate acestor scopuri şi/sau sistem irigat; cultivarea şi valorificarea arbuştilor, p
- 07 Februarie 2007
- Citeste
OJPC atrage atenţia cu privire la delimitarea spaţiilor pentru fumat!
Conform reglementărilor legale în vigoare - Legea nr. 349/ 2002 cu privire la delimitarea spaţiului dintre consumatorii fumători şi cei nefumători-, reglementări conforme cerinţelor europene, în restaurante, baruri, sau alte localuri, nu se poate fuma decât dacă
- 07 Februarie 2007
- Citeste
Concursul de la Tămăşeu, câştigat de un bistriţean
Comuna Tămăşeu a găzduit, sâmbătă, un concurs de tenis de masă la care au fost prezenţi, pe lângă obişnuiţii participanţi din Oradea şi Salonta, şi o serie de foşti jucători profesionişti din ţară. Pe cele cinci mese de joc amplasate
- 07 Februarie 2007
- Citeste
Echipa din Căbeşti a câştigat Memorialul "Traian Ganea"
Într-o sală arhiplină, plină de părinţi, bunici, elevi, profesori şi chiar primari şi viceprimari ai unor comune din zona Beiuşului, a avut loc prima ediţie a Memorialului "Traian Ganea" la fotbal. Au fost prezente şapte echipe, Beiuş I, Beiuş II (antreno
- 07 Februarie 2007
- Citeste
TV Sport
TVR 1 17.00 Fotbal: România - Moldova, meci amical TV Sport 07.00, 09.00, 18.30, 21.30, 00.00 Ştiri 11.15 Fotbal: Anglia - Spania, meci amical între selecţionatele "Under 21" (reluare) 13.10 Gillette World Sport 14.15 Rugby: România - Georgia (reluare) 16.30, 21.00 TV
- 07 Februarie 2007
- Citeste
"Cupa Municipiului Oradea" a programat noi dispute
Desfăşurată la Baza "5x5 Fotbal", cea de-a VI-a ediţie a "Cupei Municipiului Oradea" a programat, la finele săptămânii trecute, partidele etapei a III-a. Surpriza etapei în Superligă a constituit-o victoria repurtată de Aconalex în meciul cu Gym Mar Strong, o obiş
- 07 Februarie 2007
- Citeste


