Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor a fost cooptată pentru cooperare cu Consiliul de Export şi pentru managementul Strategiei Naţionale de Export (SNE) din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, sens în care CCI Bihor este implicată în derularea ac
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Curs de perfecţionare, în organizarea CECCAR
Începând de astăzi, pe durata a trei zile, se derulează, în organizarea Filialei Bihor a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), un curs de perfecţionare destinat membrilor CECCAR Bihor, cât şi altor economişti şi conta
- 02 Martie 2007
- Citeste
Rapid a avut nevoie de prelungiri
În ediţia 2006-2007 a Cupei României la fotbal se cunosc echipele calificate în semifinale. După Pandurii Tg. Jiu, care a fost prima echipă intrată în "careul de aşi", "Poli" Timişoara şi Rapid Bucureşti s-au calificat şi ele. "Poli" Timişoara - "Poli"
- 02 Martie 2007
- Citeste
FC Bihor, în faţa unui retur infernal
FC Bihor, în faţa unui retur infernal Echipa fanion a judeţului a avut un tur dezastruos. Locul 14, primul deasupra liniei care marchează poziţiile retrogradabile, nu avea cum să ofere motive de linişte susţinătorilor FC Bihor în această iarnă. Dezamăgită d
- 02 Martie 2007
- Citeste
Revenire de senzaţie
Problemele de lot ale echipei orădene au forţat banca tehnică să ia o decizie radicală, antrenoarea secundă, Suzana Onaca (34 ani), luând hotărârea să revină în teren, pentru a da o mână de ajutor elevelor sale. Decizie aprobată şi de principala Ad
- 02 Martie 2007
- Citeste
Adio play-off!
CSM U Oradea - Olimpia WB Bucureşti 65-77 (15-18, 16-19, 16-15, 18-25) Etapa a XIX-a a Diviziei A de baschet feminin a programat, miercuri seara, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", partida dintre CSM U Oradea şi Olimpia WB Bucureşti. La capătul unei partide interesante, cu o repli
- 02 Martie 2007
- Citeste
În direct de la Poliţie
Hoţ prins în flagrant Poliţiştii din cadrul postului de Poliţie Vadu Crişului l-au prins în flagrant pe localnicul G.M., de 38 de ani, în timp ce sustrăgea dintr-o casă de vacanţă din Vadu Crişului diverse bunuri în valoare de 300 lei. Prejudiciu a fo
- 02 Martie 2007
- Citeste
Peste1.000 de copii, lipsiţi de îngrijire părintească
Potrivit unui raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), la finele anului 2006, peste 900 de copii aflaţi în dificultate, lipsiţi de sprijin părintesc, se găseau în centrele de plasament publice, respectiv private
- 02 Martie 2007
- Citeste
Stomatologii, din nou la vot
Medicii dentişti se vor deplasa din nou la urne în acest week-end, pentru a desemna prin vot secret noua conducere a formaţiunii profesionale care îi reprezintă. Sâmbătă, 3 martie, între orele 9.00 şi 19.00, va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin al alegeril
- 02 Martie 2007
- Citeste
Prima serie de târguri de joburi pentru studenţi
Studenţii orădeni interesaţi de să se înscrie pentru un job în Statele Unite au avut posibilitatea, ieri, de a se informa asupra calendarului târgurilor de joburi. Conferinţa a fost organizată de Asociaţia Studenţilor Universităţii din Oradea şi de repre
- 02 Martie 2007
- Citeste


