O delegaţie maghiară condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Hajdu-Bihar, Racz Robert, şi de primarul din Debreţin, Kosa Lajos, s-a aflat, în această săptămână, la Oradea, unde a discutat cu autorităţile locale şi judeţene despre proiectele c
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Flori şi cadouri pentru femeile din instituţiile publice bihorene
Femeile care lucrează în instituţiile publice bihorene vor avea parte, azi, de o atenţie deosebită din partea colegilor lor. Fie că sunt poliţişti, funcţionari publici sau simpli angajaţi, doamnele şi domnişoarele vor primi, cu prilejul zilei de 8 Martie, flo
- 08 Martie 2007
- Citeste
Peste 300.000 de femei, sărbătorite în Bihor
În această zi, sunt sărbătorite reprezentantele sexului frumos, care, potrivit statisticilor oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor - Oradea, nu sunt puţine la număr. În momentul de faţă, în Bihor trăiesc peste 300.000 de femei, numărul
- 08 Martie 2007
- Citeste
Din dragoste pentru mama
Ieri, un grup de tineri, beneficiari ai serviciilor oferite de Centrul de îngrijire de zi din Oradea, împreună cu specialiştii centrului, a pregătit un mic program artistic dedicat celor mai dragi fiinţe - mamele. Zeci de părinţi şi numeroşi invitaţi au participat, p
- 08 Martie 2007
- Citeste
Biletele de tratament, sub orice aşteptări
Comparativ cu anul trecut, numărul biletelor de tratament pentru pensionari şi asiguraţii bihoreni este cu 30% mai mic. Dacă, anul precedent, în Bihor au venit 11.150 de bilete, în acest an Casa Naţională de Pensii a repartizat Bihorului doar 7.568 bilete. Până
- 08 Martie 2007
- Citeste
Nucet, şcoala cu clasele I-VIII a fost renovată!
În oraşul Nucet, a avut loc, marţi, 6 martie a.c., un eveniment deosebit pentru întreaga comunitate, clădirea Şcolii cu clasele I-VIII fiind redeschisă, în cadrul unei ceremonii festive, după ce a fost renovată integral şi dotată cu mobilier, birotică
- 08 Martie 2007
- Citeste
Stop violenţei!
Ieri, un grup de prichindei din grupa "Mânuţelor Harnice" din cadrul Grădiniţei nr. 41, din Oradea, supravegheaţi îndeaproape de educatoarele Ecaterina Grecu şi Florentina Pusa, au distribuit, cu ocazia Zilei de 8 Martie şi a derulării campaniei "Stop violenţa", fe
- 08 Martie 2007
- Citeste
COCIUBA MARE - realizările şi perspectivele comunei
Comuna dispune de o suprafaţă de peste 7.500 de ha, având o populaţie ce trece de 3.300 locuitori, situându-se pe o poziţie de mijloc în cadrul judeţului. Aşezarea ei în partea de sud-vest a Bihorului, respectiv în lunca Crişului Negru, a scos-o, ca să spun
- 08 Martie 2007
- Citeste
Când nu şi-i ascunde sub robă, corupţia din sistem poartă epoleţii la vedere
Poliţia din România are încă probleme cu corupţia din sistem şi cu pedepsirea poliţiştilor corupţi, dar a progresat în privinţa instruirii poliţiştilor şi a medierii conflictelor în zonele cu minorităţi, potrivit raportului privind respectar
- 08 Martie 2007
- Citeste
Altă boală, alt remediu
De ce nu putem fi noi oameni serioşi? Pentru că nu avem oameni potriviţi pe locurile potrivite! O societate este un organism viu, organizat pe nivele. Fiecare nivel îşi are importanţa sa esenţială, fără de care o societate nu poate exista. Nu poate exista pentr
- 08 Martie 2007
- Citeste


