Autorităţile din statele americane Washington şi Oregon au decretat starea de urgenţă după ce o furtună puternică a provocat moartea a două persoane şi inundaţii grave, potrivit oficialilor locali, citaţi de AFP.
Autorităţile din statele americane Washington şi Oregon au decretat starea de urgenţă după ce o furtună puternică a provocat moartea a două persoane şi inundaţii grave, potrivit oficialilor locali, citaţi de AFP.
Luceafărul-Lotus II Felix şi Stăruinţa Săcueni au încheiat sezonul cu câteva zile mai devreme decât restul echipelor din Liga a IV-a. Cele două echipe au jucat, ieri, în devans meciul direct contând pentru etapa a 16-a. După un meci agreabil, desfăşurat pe terenul din Sântion, gazdele s-au impus cu 3-1 (2-1), graţie golurilor marcate de Monenciu, Filip (la minge), Jurje şi au trecut pe primul loc, în condiţiile în care fostul lider, Liberty II, are un joc mai puţin disputat. Pentru echipa din Săcueni a punctat Neaţă.
Datorită participării campioanei Europei, AC Milan, la Mondialul cluburilor (începând din 7 decembrie), Grupa D din Liga Campionilor la fotbal a programat, marţi, ultima etapă.
Aşa cum era de aşteptat, România a încheiat neînvinsă prima fază a Campionatului Mondial de handbal feminin organizat în Franţa. În ultima partidă din grupa D, echipa pregătită de Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi a dispus de Polonia (38-33), după o evoluţie oscilantă.
* Ieri s-au disputat primele partide din optimile de finală ale Cupei României la fotbal. * Finalista ultimei ediţii, Poli Timişoara, a fost nevoită să părăsească competiţia după meciul de la Buzău. A fost o confruntare dramatică, cu răsturnări de situaţie. Până la urmă, şansa a surâs buzoienilor, mai siguri de la punctul cu var. * "Ceferiştii" clujeni şi-au păstrat invincibilitatea şi la Petroşani, forţând atât cât era nevoie pentru a rămâne şi în cursa pentru acest trofeu. * Fără istoric au fost partidele de la Mioveni şi Cluj-Napoca, unde Dacia şi Pandurii s-au calificat fără emoţii în faza următoare.
În etapa a XII-a a Ligii Naţionale de Handbal, echipa CSM D&C Oradea va evolua pe teren propriu în compania echipei HC Minaur Baia Mare. Partida se va desfăşura la Arena „Antonio Alexe", astăzi, de la ora 18.00.
În cadrul proiectului "Talente mici, speranţe mari", copiii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Senzorială au organizat, marţi, în Orăşelul Copiilor, o serie de activităţi "În aşteptarea lui Moş Crăciun".
