Persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea vor avea parte de un program special în aceste zile, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea vor avea parte de un program special în aceste zile, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
Copiii cu deficienţe mintale şi hipoacuzicii de la Şcoala Specială nr. 3 din Oradea au fost vizitaţi de elevii Şcolii cu clasele I-VIII nr. 16, dar şi de organizaţia de Femei a PC Oradea. Acestea din urmă au împărţit cadori celor peste 80 de copii ai şcolii speciale.
Copiii poliţiştilor de frontieră bihoreni s-au întâlnit, ieri, cu Moş Crăciun, în cadrul unui spectacol organizat, la fel ca în fiecare an, de Consiliul Teritorial Bihor al Corpului Naţional al Poliţiştilor. Cei mici au primit cadouri şi au asistat apoi la un concert de colinde.
Aproape de finalul acestui an, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a definitivat Ghidul de informare în realizaarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene, document care este pus la dispoziţia întreprinzătorilor.
Ministerul Educaţiei a organizat în aceste zile o nouă ediţie a "Galei directorilor", dar, spre deosebire de anul trecut, numărul directorilor premiaţi este mai mic, iar premiile au rămas la aceeaşi valoare.
