Polițiștii de la transporturi, alături de cei rutieri și de la prevenire, au acționat, marți, pentru siguranța traficului rutier, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată din județul Bihor.
Titlurile zilei
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
Platforma digitală de licitații pentru parcări de domiciliu - Rezultate după prima săptămână de funcționare
Primăria Oradea a anunţat finalizarea cu succes a primei săptămâni de funcționare a platformei digitale de licitații pentru locuri de parcare de domiciliu: sesiunile desfășurate în perioada 20–24 aprilie s-au încheiat fără incidente tehnice sau procedurale.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste
29 aprilie - Ziua Veteranilor de Război - Ceremonie militară
La Monumentul eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial din Cimitirul Municipal „Rulikowski” Oradea, azi, 29 aprilie, începând cu ora 12.00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Veteranilor de Război.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste
Calea ferată Poieni-Aleșd. Se deblochează lucrările în defileu, dar calendarul PNRR rămâne sub presiune - Cursă contra cronometru
După doi ani de blocaje birocrative absurde între instituții ale statului, lotul 3 al magistralei Cluj-Napoca – Oradea primește undă verde pentru zona critică a defileului. Constructorii au la dispoziție doar câteva luni pentru a îndeplini jaloanele renegociate cu UE.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste
Denta Orădeană 2025 și OraDent Congress - Peste două mii de participanți
Oradea a devenit un veritabil punct de referință în domeniul medicinei dentare, găzduind, în perioada 23-25 aprilie, cea de-a XVII-a ediție a Congresului „Denta Orădeană”, organizat în parteneriat de Departamentul Medicina Dentară al Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea din Oradea și Colegiul Medicilor Stomatologi Bihor.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste
Buletin de avertizare fitosanitar - Tratament pentru varză
Oficiul Fitosanitar Bihor comunică tratamentul pentru combaterea dăunătorului musca verzei (Delia brassicae) la varză. Dăunătorul are două, dar poate ajunge până la trei, generații pe an în zonele mai calde.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste
Seară de poezie, dialog și răsfăț feminin, la Oradea - „Girls’ Night Out Pentru Mame”
La Hotel DoubleTree by Hilton Oradea, joi, 30 aprilie, de la ora 18.00, va avea loc „Girls’ Night Out Pentru Mame”, o seară specială dedicată femeilor și, în special, mamelor. Evenimentul este organizat cu ocazia lansării volumului de debut semnat de Marieta Murg, „Până în rai și înapoi de un infinit de ori”.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste
Conferință AFOREO dedicată Elenei Cuza, la Oradea - Filantropie, cultură și model feminin
În sala de conferințe a Bibliotecii Județene din Oradea, luni, 27 aprilie, s-a desfășurat conferința, intitulată „Elena Cuza - Prima Doamnă a României Moderne. Filantropie și patronaj cultural”.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste
RER Vest. De 1 Mai, program normal de colectare a deşeurilor
RER Vest a anunţat că, de 1 Mai, zi liberă legală, deșeurile vor fi colectate de la clienți conform programului normal de muncă.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste
120 de viitori agenți ai Poliției de Frontieră, instruiți la Oradea - Prevenirea atrocităților și protecția drepturilor omului
Institutul Auschwitz pentru Prevenirea Genocidului și a Atrocităților în Masă (IAPG), în parteneriat cu Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, a organizat cea de-a șaptea ediție a seminarului „Consolidarea rezilienței democratice în zonele de frontieră în contextul unei crize globale a migrației”.
- 28 Aprilie 2026
- Citeste


