Titlurile zilei
-
Cu ocazia FestiFall 2026 - Restricții de circulație în zona centrală
Primăria Oradea a anunţat că, în perioada 7-13 octombrie, vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație în zona centrală a orașului, pentru buna desfășurare a FestiFall 2026.
-
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice - Alături de seniorii comunității orădene
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, la Centrul Rezidențial „Casa Frențiu”, un moment de socializare dedicat seniorilor din comunitatea orădeană.
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
Execuţie splendidă a juniorului Sorian-CF Liberty Salonta - Internaţional Piteşti 1-0 (0-0)
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Accident aviatic în Munţii Ural
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Coliziune între două trenuri în California
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Kievul acuză Rusia că "destabilizează" Ucraina
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Doi angajaţi ONU au fost ucişi într-un atentat sinucigaş
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Preşedintele ungar a calificat ca intolerabile remarcile antimaghiare ale unui ministru slovac
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Mihail Saakaşvili a planificat ofensiva din Osetia de Sud
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Şase copii au murit în Afganistan
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Horoscop
- 15 Septembrie 2008
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
A mai picat un guvern, al treilea. Astfel s-au stabilit o serie de recorduri: guvernul Bolojan are aproape 160 de zile de interimat și, pentru prima dată în istoria României, sunt întrunite pe bune condițiile organizării de alegeri anticipate. * Totuși, în răspăr cu o bună parte a populației și cu clasa politică, președintele spune nu votului înainte de termen. „Sunt responsabil”, zice Nicușor Dan. Desigur, așa cum a fost când l-a lăsat pe Grindeanu să trântească guvernul.
Contributors
Maria Tănase s-a născut la București în 1913, când România era încă regat. A trăit sub guvernări autoritare, prin război și prin instaurarea comunismului și a murit de cancer în 1963, înainte de a împlini cincizeci de ani. Dolly Parton s-a născut în 1946 într-o cabană cu o singură cameră din munții din estul statului Tennessee, unul dintre cei doisprezece copii ai unei familii sărace, și a trăit până la optzeci de ani, destul cât să devină nu doar o cântăreață, ci o instituție americană.
Crişana TV
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


