Titlurile zilei
-
Expoziție la Muzeul Istoriei Evreilor - „[In] Absentia”
Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (Sinagoga Aachavas Rheim) găzduiește, până în data de 27 martie, expoziția de artă contemporană, intitulată „[In] Absentia”.
-
Raportul de activitate al Direcției Tehnice în 2025 - Investiţii de peste 62 milioane lei
Directorul executiv al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș, a prezentat principalele coordonate ale activității desfășurate în 2025, precizând că bugetul Direcției a fost structurat în jurul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), incluzând atât pregătirea documentațiilor pentru licitații, cât și execuția lucrărilor.
-
Rata mortalității infantile în România, la cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani - O creștere alarmantă
Rata mortalității infantile în România a crescut în 2024 de la 5,6 la 6,6 la mia de copii născuți vii, marcând cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, arată organizația Salvați Copiii, într-un comunicat de presă transmis redacției.
-
Misiune de consultanță a Uniunii Europene în Albania - Expert bihorean în gestionarea incendiilor forestiere
Un reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) a participat, în perioada ianuarie – februarie a.c., la o misiune internațională de consultanță strategică în Albania, desfășurată sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
-
Protest la Guvern. Angajații din învățământ, nemulțumiți de măsurile Guvernului - Educația, pregătită de grevă
Membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale „Alma Mater” au protestat miercuri, în fața Palatului Victoria, nemulțumiți de măsurile adoptate de Guvern care influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice.
-
Recalcularea pensiilor: drept recunoscut prin lege, blocat de birocrație - Mii de pensionari, victimele unui „format” absurd
Recalcularea pensiilor, promisă ca o reparație istorică pentru munca prestată înainte de 2001, s-a transformat într-o nouă umilință pentru zeci de mii de pensionari. Deși Legea 360/2023 permite, în sfârșit, valorificarea sporurilor, a acordului global și a orelor suplimentare, realitatea de la ghișeele caselor de pensii este alta: adeverințe respinse pe bandă rulantă, nu pentru că munca nu ar fi existat, ci pentru că nu respectă un „format” birocratic aproape imposibil de îndeplinit.
Săptămână de foc pentru viitorii agenţii de poliţie
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste
Lucrările de pe Maniu au fost amânate
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste
O clipă de reculegere la mormintele celor dragi
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste
Procesul descentralizării, dezbătut la Forumul administraţiei publice
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste
UDMR ocupă primul loc pe buletinele de vot
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste
Cercetaşii României descoperă comorile Oradiei
În acest sfârşit de săptămână, la Oradea, a avut loc deschiderea Anului cercetăşesc. Aflat la a doua ediţie în urbea de pe Criş, acest eveniment a reunit peste 130 de membri cercetaşi din oraşele Cluj-Napoca, Arad, Timişoara şi, bineînţeles, Oradea. Organizaţia Naţională Cercetaşii României, cel mai mare ONG al tinerilor din ţară şi membru cu drepturi depline al mişcării internaţionale de cercetaşi "SCOUT", numără peste 2.500 de membri în 64 filiale din toată ţara. O.N.C.R. a organizat, vineri seara, festivitatea de deschidere a Anului cercetăşesc la Oradea. "Suntem mulţumiţi de numărul participanţilor şi de devotamentul şi interesul manifestat faţă de acest eveniment", ne-a declarat Adrian Şuhania, preşedintele O.N.C.R. Oradea. "Tinerii cercetaşi au fost încântaţi de proba "Treasure hunt" (căutarea comorii), în care ei au avut de urmat un traseu pentru descoperirea comorii şi, în acelaşi timp, să înveţe cât mai multe despre oraşul nostru", a continuat Şuhania. Programul a continuat cu ateliere de creaţie desfăşurate la Cetatea Medievală, unde micii cercetaşi au putut să îşi dezvolte spiritul artistic, iar seara, toţi membrii s-au strâns cu mic cu mare în jurul focurilor de tabără, cântând acompaniaţi în acorduri de chitară.
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste
Episcopul Oradiei, la ceas aniversar
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste
Europarlamentarul Csibi Magor are cabinet la Beiuş
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste
Municipalitatea îşi întoarce faţa către monumentele istorice
- 03 Noiembrie 2008
- Citeste


