Sărbătorită pe 6 ianuarie, când se consideră că a avut loc botezul lui Iisus Hristos, Boboteaza încheie, alături de sărbătoarea Sfântului Ioan (7 ianuarie), perioada celebrării Naşterii Mântuitorului. Sărbătoarea marchează Botezul Domnului şi se mai numeşte Epifanie, adică Arătarea lui Dumnezeu şi a Mântuitorului în lume.
Titlurile zilei
-
Restricțiile de apă se mențin în mai multe localități din Bihor - Deficitul hidrologic se accentuează
Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor au determinat scăderea continuă a debitelor cursurilor de apă din Bihor, restricțiile în alimentarea cu apă fiind în vigoare în peste 20 de localități din județ.
-
Pentru locuri de parcare de domiciliu în Oradea - Încep licitațiile deschise
Primăria Oradea a anunţat că în luna august se desfășoară licitații pentru atribuirea locurilor de parcare de domiciliu în mai multe zone ale municipiului.
-
Program de Formare și Dezvoltare Profesională Continuă - Tendințe și orientări în pedagogie
Casa Corpului didactic Gorj, cu sprijinul unor formatori ai Asociației pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a organizat on-line în perioada 29 iunie-3 iulie Programul de Formare și Dezvoltare Profesională Continuă cu tema „Tendințe și orientări în pedagogia contemporană din perspectivă non-formală. Digitalizarea în educație - între beneficii și provocări”.
-
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești - Publicul poate urmări intervenția
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești, prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale procesului de conservare-restaurare a uneia dintre cele mai valoroase piese ale patrimoniului național.
-
Prefectul le cere bihorenilor să fie responsabili: „Economisiți apa, opriți arderile de vegetație”
Prefectul Marcel Dragoş a convocat joi, 6 august, o ședință cu toți primarii din județ având ca temă principală situația actuală a resurselor de apă și restricțiile care se impun în contextul temperaturilor extreme și a instalării secetei pedologice.
-
La 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii - Nadia Comăneci vine la Oradea
Teatrul Regina Maria din Oradea găzduiește marți, 11 august, Gala „10 pentru eternitate”, un eveniment dedicat împlinirii a 50 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci a schimbat pentru totdeauna istoria sportului mondial, obținând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976.
Agenda culturală
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste
IN MEMORIAM
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste
Handbaliştii, în cantonament la Stâna de Vale
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea va efectua, începând de azi, un cantonament de pregătire centralizat în staţiunea Stâna de Vale. Handbaliştii orădeni îşi vor încărca bateriile la munte timp de şapte zile, urmând ca apoi să revină la Oradea şi să-şi continue pregătirea pentru partea a doua a campionatului pe plan local. Echipa pregătită de Sebastian Tudor va disputa mai multe jocuri amicale, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare.
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste
Primul eşec în Cupa Hopman
Echipa României, formată din Sorana Cârstea şi Victor Hănescu, a pierdut, cu scorul de 0-3, întâlnirea cu Spania, din cadrul Cupei Hopman.
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste
prima pagina
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste
Yemen - Ambasada SUA a fost redeschisă
Ambasada americană din Yemen şi-a reluat ieri activitatea, după două zile în care a fost închisă din cauza ameninţărilor teroriste ale reţelei al-Qaida şi în urma unei operaţiuni antiteroriste din Yemen, care a dat asigurări că îi poate proteja pe străini, dar şi reprezentanţele lor, relatează AFP.
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste
Ucraina - Viktor Ianukovici, favorit la alegerile prezidenţiale
Liderul Partidului Regiunilor (prorus) din Ucraina, Viktor Ianukovici, este creditat cu cele mai mari şanse de a câştiga alegerile prezidenţiale, al căror prim tur va avea loc la 17 ianuarie, indică sondajele citate ieri de site-ul ucrainean segodnia.ua, preluat de RIA Novosti.
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste
Brazilia - Peste 70 de morţi în urma alunecărilor de teren
Locuitorii din Angra dos Reis şi-au abandonat casele din cauza riscului unor noi alunecări de teren provocate de ploile puternice, care au condus deja la moartea a 72 de persoane în ultimele zile în regiunea Rio de Janeiro, relatează AFP.
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste
Fotbalişti nigerieni, reţinuţi în Borş
Doi cetăţeni nigerieni au fost reţinuţi de poliţistii de frontieră bihoreni, după ce au încercat să ajungă ilegal în Ungaria. Nigerienii le-au spus anchetatorilor că au venit în România pentru a juca fotbal, însă, cum nu au fost acceptaţi la nicio echipă, au decis să îşi încerce norocul în vestul Europei.
- 06 Ianuarie 2010
- Citeste


