„Apărută” în eșalonul cinci al fotbalului județean cu doar câteva zile înaintea startului oficial, echipa înființată, dar și finanțată de Radu Mircea Coste, AS Padișul Bihorul Gurani, a obținut o performanță deosebită prin promovarea în Liga a IV-a. Locul I în Seria a II-a a Ligii a V-a a fost ocupat după 22 de victorii, trei egaluri și trei înfrângeri, cu 95 de goluri înscrise și doar 28 primite (cea mai bună apărare din cele două serii).

Privită doar ca o „curiozitate” în fotbalul bihorean la prima apariție, iată că trupa din Gurani a reușit o performanță surprinzătoare, pentru unii, prin promovarea în eșalonul imediat superior, dar așteptată de cei care s-au ocupat de destinele echipei. Cu un finanțator serios, Radu Coste, care a creat condiții cu mult peste Liga a V-a, și un tânăr antrenor, Dorin Boca, dornic de afirmare, care s-au „împletit” cu pasiunea extraordinară pentru „sportul rege” a președintei clubului, Gianina Coste, echipa a avut în permanență un drum ascendent, chiar dacă sincopele nu i-au ocolit, reușind o promovare meritată, chiar dacă a fost conturată în ultima etapă, când s-au instalat confortabil, și decisiv, în „fotoliul” de lider al seriei. Privită totuși, ca un „meteorit” de unii și doar ca un „moft” de alții, trupa din Gurani a „deranjat” în permanență campionatul prin numeroșii lor suporteri prezenți atât la meciurile disputate „acasă” (adică la Buntești, Ștei, Vașcău și chiar la Sântion), cât mai ales în deplasare, unde „poluau” fondul sonor (neobișnuit la acest nivel) datorită arsenalului cu care a fost dotată galeria echipei.

Se dorește continuitate

Vulcanicul, imprevizibilul, dar și pasionatul de fotbal Radu Coste, finanțatorul echipei, a promis la finalul partidei că echipa va continua „lupta” începută şi în liga a IV-a. „Când am înființat această echipă mulți au crezut că am interese ascunse, iar când am declarat public că doresc să promovez m-au privit și tratat cu neîncredere. Faptul că m-am ținut de cuvânt este unul palpabil, la fel cum doresc să construiesc în satul natal, la Gurani, un teren de fotbal. Știu că am deranjat, prin ieșirile mele nervoase, conducerea AJF Bihor, dar țin să le transimit pe această cale că eu am dorit să particip la o competiție corectă, una în care valoarea să triumfe la final, fapt dovedit acum. Evident, investind în fotbal banii mei, am dorit să asigur cele mai bune condiții echipei, dar și să fiu respectat de forul județean, de arbitri, însă acest aspect de multe ori nu s-a întâmplat. Sincer, chiar dacă sunt mai vulcanic, doresc o normalitate în competiție, unde să primeze sportivitatea”, a afirmat Radu Coste, după festivitatea de premiere, unde tricoul de campion primit a fost oferit de el președintei clubului, Gianina Coste. „Poate pe mulți îi surprinde pasiunea mea pentru fotbal, însă am fost atrasă în permanență de fenomenul sportiv, dar mai ales de fotbal. Promovarea a fost realizată, însă pentru a fi o echipă competitivă în acest eșalon va trebui să mai întărim lotul, iar pentru aceasta cât de curând voi avea o discuție cu antrenorul Dorin Boca, în care am mare încredere, pentru a face propuneri de transferuri”, a spus, entuziasmată de performanța echipei, Gianina Coste. După experiența de la Biharea Vașcău, în Liga a IV-a, în urmă cu câțiva ani, și după ce s-a concentrat asupra afacerilor câtva timp, iată că Dorin Boca revine în forță pe harta fotbalului bihorean prin această promovare, afirmând: „Sincer, după discuția cu Radu Coste de a prelua echipa, nu am stat pe gânduri nici o secundă, în urma planului expus. Am reușit în doar câteva zile să încheg o echipă în care am avut mare încredere. Chiar dacă am fost contestat de câteva ori, am continuat proiectul lansat, care până la urmă a avut finalitate. Să vedem ce se dorește în continuare și voi lua hotărârea cea mai bună, atât pentru mine, cât și pentru echipa din Gurani. Mulțumesc pe această cale suporterilor, chiar dacă pe alocuri nu am avut aceeași lungime de undă, însă scopul propus a fost realizat și cu ajutorul lor. Trebuie să specific că Radu Coste a avut un rol esențial, care a fost completat surprinzător de eficient de Gianina, o adevărată iubitoare de fotbal”.