În perioada 26-30 august, oraşul Rotterdam (Olanda) va găzdui ediţia din acest an a Campionatului Mondial individual de judo pentru seniori. Din lotul României, pregătit de antrenorul emerit Emil Morar, fac parte patru sportivi: Dan Fâşie (66 kg), Costel Dănculea (73 kg), ambii de la CSM JC Liberty, Bogdan Bărbulescu (90 kg) şi Daniel Brata (100 kg), ambii de la Dinamo Braşov.

 

 

Alcătuit din sportivi care reprezintă vârful momentului în judoul românesc, lotul României nu poate emite pretenţii la medalii, motivul principal fiind accidentările suferite de cei patru în ultima perioadă, acest lucru afectând în mod negativ pregătirea sportivilor.

Antrenorul lotului naţional de seniori şi tineret, Emil Morar, al treilea orădean din delegaţia României, a detaliat motivele care l-au făcut destul de circumspect în privinţa obiectivului stabilit pentru elevii săi la CM din Olanda. "Lotul naţional de seniori este în plin proces de schimbare a generaţiilor. La ora actuală, mizăm pe sportivi tineri, de perspectivă, dar fără prea mare experienţă internaţională la acest nivel. La Campionatul Mondial vom deplasa doar patru sportivi, iar în ceea ce priveşte şansele acestora, un obiectiv realist îl constituie una sau două clasări pe locurile trei-cinci. Sigur, am fi bucuroşi să depăşim acest obiectiv şi să cucerim, eventual, o medalie. Va fi însă dificil, deoarece concurenţa la un campionat mondial de seniori este foarte dură. Ne-am confruntat şi cu accidentări repetate ale componenţilor lotului, care ne-au pus numeroase probleme şi au afectat pregătirea acestora".

Campionatul Mondial debutează mâine, în primele zile fiind programate întrecerile categoriilor mici, iar sâmbătă şi duminică se vor disputa categoriile mari. Dan Fâşie va concura mâine, Costel Dănculea, joi, iar Bogdan Bărbulescu şi Daniel Brata vor intra pe tatami sâmbătă, respectiv duminică.

Prin prisma rezultatelor obţinute de-a lungul timpului la Campionatele Europene de juniori şi tineret, unde a fost multiplu medaliat, se poate spune că judoka Dan Fâşie este cel mai titrat dintre cei patru judoka români participanţi la Campionatele Mondiale din Olanda, însă până acum n-a realizat o performanţă semnificativă la nivel de seniori.