Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum Pe D.J. 764 în afara localităţii Beiuş, judeţul Bihor, I.G.C., de 24 de ani, din Beiuş, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310, înmatriculat în judeţul Bihor, din cauza neadaptării vitezei de rulare la condiţiile de drum umed acoperit cu polei, în momentul în care a efectuat o manevră de evitare a unor gropi din carosabil, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a derapat şi s-a lovit de un copac situat pe partea stângă a direcţiei de mers. În urma impactului, conducătorul auto şi cele două pasagere în autoturism B.D., de 37 de ani, din Delani, judeţul Bihor, şi I.T.M., de 23 de ani, din Beiuş, judeţul Bihor, au suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora au refuzat internarea în spital. Sub influenţa băuturilor alcoolice Ieri, în jurul orei 04.00, pe strada Republicii din Salonta, judeţul Bihor, D.I., de 33 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310, înmatriculat în judeţul Bihor, din cauza neatenţiei în conducere şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a acroşat pe fraţii J.M., de 18 ani, J.A., de 14 ani şi pe T.L., de 18 ani, toţi din Salonta. În urma impactului cei trei au suferit leziuni uşoare. Traversare prin loc nemarcat La intersecţia străzilor 1 Decembrie cu Pandurilor din municipiul Marghita, judeţul Bihor, M.S.I., de 35 de ani, din comuna Chişlaz, sat Chiraleu, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310 înmatriculat în judeţul Bihor, l-a acroşat pe A.I., de 46 ani, din Marghita, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure. În urma efectuării testului de alcoolemie, s-a stabilit faptul că pietonul avea o îmbibaţie alcoolică de 1,42 miligrame / litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a suferit leziuni uşoare pentru îngrijirea cărora nu a fost necesară internarea sa în spital. Fără permis de conducere Pe Drumul Judeţean 767/F în comuna Cetariu, judeţul Bihor, poliţiştii Postului e Poliţie Cetariu din cadrul I.P.J. Bihor l-au depistat în trafic pe B.J., de 21 de ani, din comuna Paleu, sat Uileacu de Munte, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310, înmatriculat în judeţul Bihor, fără a poseda permis de conducere şi cu o îmbibaţie alcoolică de 0,94 miligrame / litru alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, urmând a fi luate măsurile legale.