Ne-au colindat, ieri, la redacţie, elevi de gimnaziu de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", precum şi cei veniţi de la Şcoala cu clasele I-VIII din Dobreşti. Îmbrăcaţi în frumoase costume populare specifice acestei zone etnofolclorice a Bihorului, elevii din Dobreşti au fost însoţiţi de directoarea şcolii şi câteva cadre didactice care îndrumă paşii acestor tinere vlăstare. Glasurile calde şi zglobii ale copiilor ne-au adus în suflete lumina Sfintelor Sărbători, iar în ochii lor am citit bucuria de a ne dărui un crâmpei de inefabil şi puritate... "Lerui Ler şi brad frumos,/ Fie-vă glasul luminos/ De-Anul Nou şi de Crăciun/ La Mulţi Ani şi noroc bun!"...