La preschimbarea permisului de conducere, electrocardiograma, obligatorie doar la cererea cardiologului
O cititoare a ziarului "Crişana", în vârstă de 60 de ani, a reclamat, zilele trecute, faptul că, în vederea preschimbării permisului de conducere, i s-a cerut în plus faţă de analizele medicale specifice prevăzute de legislaţia în vigoare şi efectuarea electrocardiogramei, desigur, contra cost.
Interlocutoarea noastră se întreabă dacă efectuarea electrocardiogramei este la rândul ei prevăzută de legislaţia în vigoare, alături de setul de analize medicale obişnuit pentru şcoala de şoferi. La preschimbarea permisului de conducere, solicitantul trebuie să se prezinte medicului de familie cu fişa medicală, care va fi completată de acesta în urma consultului medical. Apoi, şoferul trebuie să-şi efectueze analizele medicale următoare: boli interne, chirurgie - ortopedie, neurologie, psihiatrie (inclusiv examenul examenul psihologic), oftalmologie, obstetrică-ginecologie şi ORL. Costul acestora diferă, de la un laborator la altul, fiind între 40 şi 80 lei, iar pentru examenul psihologic solicitantul trebuie să scoată din buzunar alţi 25 lei. În cazul persoanelor cu vârsta de peste 45 de ani, cardiologul decide dacă este necesară efectuarea electrocardiogramei sau nu. Costul acestei analize se situează între 5 şi 8,5 lei.
În altă ordine de idei, la preschimbarea permisului de conducere din alte motive decât acela al expirării valabilităţii (spre exemplu furtul, pierderea ori deteriorarea acestui document), nu este necesară efectuarea analizelor medicale şi nici susţinerea examenului de conducere auto.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.