Noul secretar de presă al prinţului de Wales a venit în apărarea prinţului Harry, după ce acesta a fost acuzat că este un "dezastru naţional", transmite site-ul Ananova. Într-o scrisoare adresată ziarului Daily Express, Paddy Harverson, a respins opinia ziaristei Carol Sarler că Harry ar fi un "tânăr teribil". Prinţul în vârstă de 19 ani se află în acest moment la Lesotho, în Africa de Sud. El a atras de curând atenţia asupra sa, după ce a frecventat o serie de cluburi de noapte din Londra. Harveston a apreciat că Harry este tratat nedrept, iar atacurile la adresa caracterului lui sunt nefondate. De asemenea, secretarul prinţului Charles a apreciat că autoarea articolului în care moralitatea prinţului este pusă la îndoială nu îl cunoaşte şi nu îl înţelege pe Harry ca om. Jurnalista mai spunea, în numărul de miercuri al cotidianului, că Harry "rareori ridică un deget, iar când o face este numai pentru a-şi umple paharul în vreun club de noapte". Dimpotrivă, a insistat Harverson, însuşi Harry a fost cel care a ales să meargă la Lesotho şi să lucreze în cadrul unor proiecte pentru copii dezavantajaţi. "Vă pot asigura că aceste două luni vor fi oricum dar nu de leneveală", a spus secretarul prinţului într-o scrisoare adresată editorului Daily Express şi destinată publicării. El a mai spus că Harry a muncit conştiincios la o fermă de vite timp de trei luni, în timpul recentei sale şederi în Australia.