Bagdadul şi Damascul s-au acuzat reciproc că evită adevărul, agravând o criză diplomatică pe care Turcia încearcă să o rezolve prin medierea acesteia de către ministrul turc al Afacerilor Externe, relatează AFP.

 

În urma unei întâlniri cu şeful diplomaţiei turce, Ahmet Davutoglu, premierul irakian, Nuri al-Maliki, a acuzat statul vecin că ar fi responsabil de atentatele sinucigaşe recente din Bagdad, afirmând că "90 la sută din teroriştii arabi s-au infiltrat în Irak de pe teritoriul sirian". Potrivit Bagdadului, Ahmed şi Farhan, doi membri ai partidului Baas, aflat la putere în timpul preşedinţiei lui Saddam Hussein şi interzis în prezent, au dat ordin, din Siria, de comitere a dublului atentat împotriva celor două ministere, la 19 august la Bagdad, soldate cu 95 de morţi. Preşedintele sirian, Bashar al Assad, a calificat acuzaţiile irakiene drept "imorale". "În timp ce Siria este acuzată de uciderea irakienilor, aceasta primeşte 1,2 milioane de (refugiaţi) irakieni, aceste acuzaţii sunt imorale şi cu caracter politic", a declarat Assad la Damasc. Preşedintele sirian a apreciat de asemena că acuzaţiile nu se bazează "pe nici o dovadă" şi a cerut din nou Bagdadului să îi prezinte dovezi.