Alertă de gradul 0 în crescătoriile de păsări Virusul gripei aviare trece Carpaţii
Atenţie la carnea de pasăre "marca" Codlea!
Focarul de gripă aviară a fost semnalat la Compania Drakom Silva din Codlea, firmă care, în ultimele luni, a primit mai multe avertismente pentru încălcarea normelor de biosecuritate, însă a continuat să funcţioneze, deoarece avea în curs de derulare un program de modernizare. De altfel, unitatea nu a avut nici un medic angajat care să supravegheze activitatea din ferma de păsări. Există, însă, suspiciunea prezenţei virsului şi în cazul altor ferme din aceeaşi localitate, şi anume SC Patiprod SRL, SC Aviprod SRL şi SC Broilerom SRL. "Comercializarea cărnii de pui provenind de la aceste societăţi este interzisă până la terminarea controalelor ce vor fi efectuate de către inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Bihor. În cazul în care la unii agenţi economici va fi găsită carne de pasăre de la SC Drakom SRL şi de la SC Patiprod SRL, aceasta va fi confiscată şi denaturată, iar cea purtând eticheta celorlalte două firme menţionate va fi pusă sub sechestru până la efectuarea analizelor. Vrem să-i atenţionăm, însă, pe agenţii economici care s-au aprovizionat de la una dintre fermele respective să nu aştepte controalele inspectorilor, ci să ia legătura cu DSV", a declarat Viorel Lascu, director executiv al DSV Bihor. În cursul zilei de ieri, la sediul DSV, a avut loc o întâlnire cu toţi medicii veterinari din judeţ, stabilindu-se ca fiecare să acţioneze cu maximă seriozitate în teritoriul pe care îl deserveşte. "Primarii trebuie să ştie că au obligaţia să le acorde sprijin medicilor veterinari şi anume să se asigure că păsările sunt închise în adăposturi. Dacă îşi vor da sau nu concursul ne vom convinge în zilele următoare, când reprezentanţii Prefecturii Bihor vor efectua controale la nivelul fiecărei localităţi", a susţinut subprefectul de Bihor, Traian Abrudan. Tot începând de ieri, s-a decis interzicerea comercializării de păsări în târgurile din judeţe, precum şi transportul acestora pe întregul teritoriu al României, cu excepţia mişcărilor tehnologice între fermele de nivel industrial.
În Bihor, funcţionează opt ferme autorizate şi un abator, la Salonta, şi, conform informaţiilor oferite de şeful DSV Bihor, toate aceste unităţi beneficiază de asistenţă veterinară.
Fermele de creştere a păsărilor, monitorizate de DSP
Pe de altă parte, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor, prin Compartimentul de Promovare a Sănătăţii, continuă campania de informare a populaţiei demarată în urmă cu câteva luni, privind măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripei aviare. În acest sens, echipele DSP Bihor se deplasează la şcoli şi în colectivele unităţilor economice pentru a transmite populaţiei măsurile de prevenire a acestei boli. În paralel, începând din luna februarie, au fost distribuite, în toate primăriile din judeţ, materiale informative specifice, care au fost afişate în locuri vizibile pentru instruirea populaţiei. Tot atunci, a fost vaccinată antigripal populaţia cu domiciliul în preajma luciilor de apă şi personalul care lucrează în unităţile de creştere a păsărilor. În prezent, instituţiei îi revine sarcina de a efectua controlul stării de sănătate din aceste ferme. O nouă vaccinare a personalului, mai ales având în vedere mobilitatea acestuia, este imposibilă, lotul de vaccinuri antigripale specifice sezonului rece 2005-2006 fiind deja expirat. În prezent, producătorii de vaccinuri se axează pe crearea noilor tranşe de vaccinuri ce vor fi distribuite în sezonul rece 2006-2007. "Fermele trebuie să asigure echipamente de protecţie şi vestiare tip filtru conform normelor sanitare, iar personalului îi revine sarcina de a folosi echipamentul de protecţie şi de a respecta regulamentul de prevenire a îmbolnăvirilor", a precizat dr. Zoia Bitea, director executiv adjunct al Departamentului de Medicină Preventivă din cadrul DSP Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.