Simona Halep, ocupanta locului şapte în clasamentul WTA, a câştigat, sâmbătă seara, scor 6-2, 6-4, meciul jucat în finala turneului WTA de la Madrid cu Dominika Cibulkova (Slovacia, 38 WTA) şi a câştigat primul trofeu din acest an şi al 12-lea al carierei.

 

Primul set a fost dominat categorit de Simona, care a început bine şi a câştigat pe serviciul adversarei. Până în gameul şase al setului s-a mers cap la cap, fiecare jucătoare reuşind să-şi câştige punctele pe propriul serviciu. Halep a reuşit încă un break, iar tabela indica scorul de 4-1 pentru constănţeancă. În final, românca de 24 de ani şi-a adjudecate setul, scor 6-2. Setul secund a fost mai echilibrat, chiar dacă Simona a reuşit, din nou, breakul în debut. Din acel moment, niciuna dintre jucătoare n-a mai reuşit să câştige contra serviciului. S-a mers cap la cap, iar Simona s-a văzut nevoită să servească pentru a câştiga trofeul. În cele din urmă, Halep a câştigat, scor 6-4, setul secund. Turneul WTA de la Madrid este dotat cu premii totale în valoare de 4.771.360 de euro. Simona Halep a bifat o finală la Madrid, în 2014, pierdută în faţa Mariei Şarapova. Anul trecut a fost eliminată în primul tur, astfel încât românca a recuperat 1000 de puncte în clasament. Halep recunoaşte că nu se gândea că ar putea cuceri trofeul la Madrid Open.

"Nu mă aşteptam înainte de a ajunge aici că voi câştiga titlul, dar după prima săptămână de antrenamente cu Darren Cahill şi multe ore petrecute pe teren, am simţit că am şansa mea. Zi după zi am jucat tot mai bine, iar asta m-a ajutat să cresc din punct de vedere mental, să am mai multă încredere. M-am simţit grozav. Nici vorbă de accidentare sau aşa ceva, totul a fost OK. De asta poate am putut câştiga aproape toate meciurile în două '' a precizat Simona Halep.

După victoria de la Madrid, Simona Halep va urca pe locul 5 în clasamentul WTA şi pe locul 6 în clasamentul Road to Singapore, clasament ce stabileşte sportivele calificate la Turneul Campioanelor. Pentru victoria de la Madrid Open, Simona Halep va încasa un cec de 912.900 euro, dar şi 1.000 de puncte WTA, iar învinsa 447.630 de euro şi 650 de puncte WTA.