Studenţii orădeni interesaţi de să se înscrie pentru un job în Statele Unite au avut posibilitatea, ieri, de a se informa asupra calendarului târgurilor de joburi. Conferinţa a fost organizată de Asociaţia Studenţilor Universităţii din Oradea şi de reprezentanţii American Experience. Participanţii au aflat că pe 8 martie începe Prima Serie Naţională de Târguri de Joburi în SUA pentru Studenţi. Aceste târguri se vor desfăşura în cele mai importante trei centre universitare din România: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi. Târgul de joburi clujean are loc pe 16 martie, evenimentul fiind organizat de American Experience România. La târguri vor fi prezenţi reprezentanţii celor cinci angajatori americani care îşi vor prezenta slujbele scoase la concurs: ACME, Harris Teeter, Rhino McDonalds, Albertsons Wyoming şi Boddie Noell. La târg studenţii vor putea afla toate detaliile legate de job, condiţii, salariu, cazare, timp liber şi pentru a stabili toate detaliile summer-jobului lor, pe parcursul a patru zile cât va ţine târgul. “ La târgurile de joburi pot participa doar studenţii înscrişi în Programul Work&Travel American Experience. Din păcate, toate locurile pentru primul târg, din 8 martie, sunt deja ocupate, dar studenţii pot să se înscrie pentru Târgurile din 12 martie - Bucureşti, 19 martie - Iaşi şi 16 martie - Cluj-Napoca.