Un bărbat de 55 de ani care-şi improvizase un adăpost chiar sub scările principale de la intrarea în sala Sporturilor "Antonio Alexe" din Oradea, a fost găsit, luni noaptea, mort. Primul care a constatat decesul bărbatului a fost chiar unul dintre prietenii săi, care a găsit cadavrul într-un adăpost improvizat sub scările principale de la intrarea în sala Sporturilor, unde mai mulţi oameni ai străzii îşi fac veacul. Apropiaţii victimei spun că aceasta obişnuia să bea mult şi că l-au avertizat de mai multe ori în legătură cu acest lucru. La faţa locului a sosit un echipaj medical de urgenţă, care, cu toate că a efectuat zeci de minute manevre de resuscitare, nu au putut decât să constate decesul. Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie, urmând ca în funcţie de rezultat să fie stabilite cu exactitate condiţiile în care a decedat bărbatul.